ortooxacell kiss2022.gif Flax

Lipsită de gol în ultimul amical! FC Aninoasa a remizat cu FC Voluntari II la finalul testelor de verificare

FC Aninoasa a arătat bine în ultimul test de verificare al verii și pare pregătită pentru startul Ligii a 3-a. Gruparea din vecinătatea Târgoviștei a încheiat printr-o remiză albă meciul cu FV Voluntari II (0-0), din deplasare, dar în același timp a lăsat impresia că va avea multe de spus în noul campionat. Chiar dacă au fost lipsiți de gol, elevii lui Cristian Bălașa au avut parte de o evoluție pozitivă, ce le oferă un moral bun la debutul în noua stagiune. Dâmbovițenii s-au întrecut în ratări în disputa cu colega de serie, fapt care i-a împins să treacă pe lângă cel de-al șaselea succes în amicale. Prima ocazie mare a fost irosită de Neguț, la jumătatea primei reprize, când a trecut pe lângă minge în careul mic, după o centrare de excepție trimisă de Călinescu. În minutul 30, Penescu a lovit transversala, printr-o execuție din marginea suprafeței de pedeapsă, iar în finalul primului act, șutul lui Cernea a fost blocat foarte bine de portarul Scorici. Ocaziile de gol au curs pentru Aninoasa și în actul secund. La puțin timp după reluarea jocului, Neguț a ratat din nou deschiderea scorului, după ce a trimis cu capul din șase metri puțin peste transversală. Cu 25 de minute înainte de finalul întâlnirii, șutul impecabil al lui Cernea dintr-o lovitură liberă s-a oprit în bara din stânga lui Scorici. În ultima parte a jocului, I. Maican (74) și Diță (82) și-au bătut joc de alte două șanse de gol, din apropierea porții adverse. Pentru gazde, Nica (36), Costache (47), Stănescu (49) și Șumudică (78) și-au încercat norocul la buturile dâmbovițene, dar de fiecare dată Bărboiu sau Priseceanu s-au aflat la post. După meciul cu “satelitul” Voluntariului, Aninoasa a încheiat seria amicalelor cu cinci victorii, două remize și o înfrângere. Sâmbăta viitoare, echipa lui Bălașa va debuta în noul campionat, în deplasare, împotriva nou-promovatei FCM Alexandria.

FC Voluntari II – FC Aninoasa     0-0

Voluntari II: Scorici – Roștoarcă, Diaconu, Gherghe, Halmaghe, T. Bălan, Stănescu, Ene, Nica, Plătinici, Ionașcu. Au mai jucat: Costache, Ghiță, Lică, Ispir, Stan, Șumudică, Ionescu, Matei. Antrenor: Sorin Popescu.

Aninoasa: Bărboiu – Călinescu, Penescu, Ștefan, Neguț, Coman, Marina, Grigorescu, Cernea, Dinu, Calofir. Au mai jucat: Priseceanu – I. Constantin, Diță, Rusu, I. Maican, Neacșu, Ș. Ion, Leotescu. Antrenor: Cristian Bălașa.

Ionuț Parghel

poza 3 poza 4

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media