Lavinia Olteanu şi Andreea Tudor, medaliate cu aur la Cupa României de karate

Prima jumătate a anului a fost încheiată în forţă de karateka Clubului Sportiv Târgovişte. Sportivii antrenaţi de Ionuţ Munteanu s-au aflat din nou în centrul atenţiei după ce au obţinut rezultate remarcabile la Cupa României. La competiţia găzduită de Complexul Olimpic Sportiv Român de la Izvorani, karateka clubului dâmboviţean şi-au arătat încă o dată superioritatea şi au urcat în repetate rânduri pe podiumul de premiere. Lavinia Olteanu şi Andreea Tudor au fost sportivele care au impresionat cel mai mult la Izvorani din delegaţia lotului târgoviştean. Ambele karateka dâmboviţene au reuşit să revină acasă cu medalia de aur, după ce au terminat pe primul loc concursul de kata, pentru seniori şi juniori. Alţi sportivi de la CS Târgovişte care au intrat în posesia medaliilor la Cupa României au mai fost Cătălina Vişan – kata cadeţi, Valentin Cârlan – kata cadeţi – ambii argint şi Adrian Stoicescu – bronz, la kata cadeţi. Dintre cei şapte reprezentaţi ai clubului dâmboviţean prezenţi la Izvorani care au suferit eliminări premature au fost Ana Maria Stan şi Daniela Ciuică.

karate 2


Prin obţinerea celor cinci medalii, sportivii de la CS Târgovişte şi-au îndeplinit cu brio obiectivele în Cupă. „Chiar dacă nivelul competiţiei a fost unul ridicat, elevii mei s-au comportat foarte bine. Au obţinut cinci medalii extrem de preţioase, care au adus multă bucurie în rândul tuturor. Pentru noi, surpriza cea mare a fost medalia de aur cucerită de Andreea Tudor. Dacă până acum era învăţată să obţină argint sau bronz, de această dată ea a urcat pe prima treaptă a podiumului. Pot spune că această sportivă are parte de un an foarte bun, după ce, tot în acest sezon a terminat pe locul doi şi la Naţionale”, ne-a declarat Ionuţ Munteanu. Pentru karateka de la CS Târgovişte urmează o scurtă vacanţă, după care revenirea la antrenamente, în vederea competiţiilor din a doua parte a anului.

karate 3


Locuri de munca Restaurante


Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugam sa citesti politica de confidentialitate (click pe acest link) si sa bifezi casuta de mai jos daca accepti termenii si conditiile privind comentariile


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca