Karateka Clubului Sportiv Târgovişte au terminat în forţă primul concurs internaţional din acest an. Sportivii antrenaţi de Ionuţ Munteanu au urcat de patru ori pe podiumul de premiere la Turneul Libertas, desfăşurat în localitatea Lignano Sabbiadoro, din Italia. Aceştia au luptat la intensitate maximă, iar la final au înregistrat patru clasări pe locul al treilea, chiar dacă întrecerea a fost una de verificare. Dintre karateka clubului târgoviştean care au încheiat competiţia pe podium s-au aflat Valentin Cîrlan (juniori) şi Adrian Stoicescu (cadeţi) – ambii la kata, Marius Ionescu (68 kg – juniori), şi din nou, Valentin Cîrlan (55 kg – juniori) – ambii la kumite. Delegaţia de la CS Târgovişte a fost formată pentru acest concurs din patru sportivi, iar pe lângă cei trei băieţi a mai fost prezentă şi Lavinia Olteanu, participantă la concursul de kata. Karateka dâmboviţeni au mers pentru prima dată la acest turneu internaţional, la care au luat parte aproximativ 550 de sportivi, din ţări precum Algeria, Anglia, Belarus, Italia, Republica Moldova, România, Belgia şi Rusia. De asemenea, delegaţia CS-ului a fost însoţită la turneul de la Lignano Sabbiadoro şi de arbitrul târgoviştean, Daniel Munteanu, care a oficiat la mai multe meciuri.
Ionuţ Parghel