FC Aninoasa a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru barajul de promovare în eşalonul al treilea din fotbalul românesc. Campioana Ligii a 4-a dâmboviţene se pregăteşte intens la propria bază sportivă pentru a arăta cât mai bine în dubla manşă cu Unirea Bascov, câştigătoarea competiţiei judeţene din Argeş. Cum Aninoasa vizează să urce în Liga a 3-a, antrenorul Remus Gâlmencea îşi va supune elevii, în această saptămână, la o serie de antrenamente de „foc”, astfel încât, sâmbătă (ora 17.30), în meciul tur, echipa din apropierea Târgovişte să poată lua opţiune serioasă de promovare. În primul duel cu Bascov, gruparea dâmboviţeană exclude orice pas greşit, după ce jocul va avea loc în propriul fief, pe un teren unde s-a dovedit invincibilă în ultimul campionat. Aninoasa şi-a propus urcarea în eşalonul al treilea în acest sezon pentru a răzbuna pierderea barajului suferit anul trecut, la Sfântu Gheorghe, în faţa Astrei 2 Ciorani. Până la prima înfruntare cu argeşenii, singura problemă majoră pe care campioana dâmboviţeană o va avea de rezolvat va fi refacerea lui Nicu Moţoi, un atacant ce a suferit o accidentare destul de serioasă în ultima parte a stagiunii recent încheiate.