Chindia – FC Bihor, în pericol să nu se dispute! Orădenii întâmpină mari probleme financiare

Meciul dintre Chindia Târgovişte şi FC Bihor Oradea ce contează pentru etapa a 9-a din cadrul eşalonului secund păstrează şanse reduse de a se disputa. Partida programată mâine, la ora 11.00, pe „Eugen Popescu” ar putea să nu mai aibă loc după ce bihorenii întâmpină mari probleme financiare. Adversarii dâmboviţenilor au anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă că i-au în calcul să nu facă deplasarea la Târgovişte dacă nu-şi primesc cel puţin un salariu până la ora prevăzută de plecare. În schimb, măsura luată poate pica dacă elevii lui Gheorghe Silaghi îşi primesc cel puţin o leafă pe ultimele nouă luni. „Eu cred că am făcut tot posibilul să înţelegem pe toată lumea, dar deja nu se mai poate. Unii dintre jucători avem de nouă luni restanţe salariale, ceea ce nu cred că e normal. Am vrut să tragem un semnal de alarmă: dacă nu vom primi un salariu până vineri, înainte de ora de plecare, nu vom face deplasarea la Târgovişte”, a am redat o declaraţie a căpitanului Cristian Andor dată în ziarul „ebihoreanul.ro”, completată de cea a preşedintelui executiv, Mircea Fodor. „Vă spun foarte sincer, cu aşa zişii-finanţatori nu prea putem discuta, în speţă cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor, pentru că dânşii spun că nu au cum să ne dea banii. Acum eu îi întreb despre situaţia din septembrie 2014, când, fiind doar doi asociaţi în club s-au putut vira nişte bani, iar acum nu se mai pot. Problema însă este foarte mare: neprezentarea noastră la Târgovişte ne aduce şi nişte amenzi, pentru că FRF o i-a ca şi ignorare a competiţiei”. FC Bihor se află pe locul 10 în seria B2, cu 10 puncte acumulate, iar în ultimele trei etape a câştigat maximum de puncte. De partea cealaltă, oficialii Chindiei au transmis că roş-albaştrii se vor prezenta la stadion, la ora oficială a jocului, atâta timp cât FRF nu a oferit nici o înştiinţare în acest sens. În schimb, dacă orădenii nu vor ajunge la meci, târgoviştenii vor câştiga toate cele trei puncte la „masa verde”.

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro