ortooxacell kiss2022.gif Flax

BASCHET: Be You 3×3 Chalenge 2019 la a 4-a ediție la Târgoviște!

Peste 30 de echipe din Marea Britanie, Bulgaria și România au participat la Be You 3×3 Challenge 2019 powered by Meda Park, care s-a desfășurat în perioada 19-21 iulie 2019, în Piața Tricolorului din Târgoviște, pe suprafețe speciale, omologate.

Baschetul la un singur panou, cu un număr redus la 3 componenți pe echipă, are o dezvoltare uriașă în toată lumea, fiind organizate anual campionate oficiale. Adrian Miloiu este cel care s-a luptat să aducă acest sport în Târgoviște, având un real succes!

Pe lângă meciurile desfășurate în cadrul turneului, au avut loc și demonstrații ale unor sportivi consacrați în domeniu, meciuri ale persoanelor cu handicap, ateliere pentru cei care sunt atrași de acest sport, indiferent de vârstă.

Categoriile MAN – OPEN și MAN – 18 au beneficiat de premii în bani, destul de consistente, pentru echipele situate pe primele 3 locuri, cât și diplome, cupe și medalii pentru ceilalți participanți. Sperăm că aceste evenimente se vor bucura de progres de la an la an, ca și competiții oficiale pe care să le urmărim, dar și in mijloc de recreere, mișcare și divertisment! Felicitări Be You!

 

BMG

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media