ortooxacell kiss2022.gif Flax

9 puncte din 9 pentru Chindia, liderul cu un avantaj de 4 puncte! Daniel Florea decisiv în playout!

 

Chindia arată că e cea mai bună echipă a grupei de playout, după ce învinge și în al treilea meci, pe Poli Iași, la Buzău!

Daniel Florea aduce din nou puncte mari prin reușitele sale din minutele 41 și 80, bifând prima sa dublă în Liga 1, printr-o acțiune personală, unde a depășit din preluare un adversar și a pătruns în centru, de unde a plasat perfect un șut la colțul lung, de la peste 20 de metri! „Gică” continuă astfel cu golurile care vin în urma unor faze demne de un atacant de clasă! Cea de-a doua reușită a fost mai simplă, punând latul după ce Brănescu a respins la șutul lui Popa, care fusese „servit” de același Florea, care acumulează 4 goluri în 3 meciuri!

Chiar dacă moldovenii au avut o perioadă bună în partea a doua a primei reprize, când puteau înscrie, Chindia a controlat clar meciul, victoria asigurând în continuare primul loc, la un avantaj consistent de 4 puncte, după ce UTA a pierdut cu Hermannstadt. Neguț și Rață nu au putut deschide scorul pentru echipa noastră, cel din urmă fiind și cel pe care ieșenii îl acuzau că a atins mingea cu mâna și trebuia dictat penalty. O fază grea, în care centralul Dima a decis că nu este henț.

Felicitări întregii echipe, care se descurcă foarte bine, chiar și cu absența lui Pițian, o piesă importantă din angrenajul apărării, care a fost suspendat două etape și amendat cu 3000 de lei, în urna unui aspect ciudat, în care un anume jucător îl acuzală de rasism, unul nefondat, din punctul meu de vedere. Te așteptăm pe gazon, Andrei!

E un sentiment plăcut să-l revezi pe gazon și pe Cristi Cherchez, chiar dacă pentru puțin timp.

Chindia: Aioani / Dinu, Celea, Iocob, Căpușă / Dumitrașcu (Yameogo 90+1), Dulca, Rață, Neguț (Coste ’84)/ Florea (Cherchez ’85), Popa (Berisha ’90+1). Antrenor: Emil Săndoi.

Foto: Captură Digisport.ro

BMG

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media