În cadrul programului naţional „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, iniţiat de Ministerul, Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la nivel local, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Dâmboviţa este implicat în diverse activităţi ce răspund intereselor şi preocupărilor elevilor din unităţile şcolare dâmboviţene.
Un exemplu în acest sens este dat de manifestarea ce a avut loc astăzi la Şcoala Gimnazială Tătărani, sub deviza „Zâmbeşte, NU lovi!”, unde au fost reuniţi peste 100 elevi şi 30 cadre didactice din cele 16 şcoli gimnaziale localizate în zona geografică Valea Dâmboviţei.
Această manifestare a fost iniţiată de Şcoala Gimnazială Tătărani, prin Centrul Metodic Voineşti, din dorinţa de a răspunde cât mai bine nevoii de informare a elevilor din şcolile gimnaziale din mediul rural asupra cauzelor şi efectelor violenţei din şcoli printr-o dezbatere mediată de Dr. Cristian Andrei. La manifestare, alături de reprezentanţii şcolii iniţiatoare şi ai CPECA Dâmboviţa, au mai participat reprezentanţi ai: Institutului de Relaţii Umane din Bucureşti, Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dâmboviţa şi ai Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte.
Ultima activitate din cadrul manifestării „Zâmbeşte, NU lovi!” a presupus concretizarea atitudinii elevilor participanţi împotriva violenţei de orice fel şi transpunerea acesteia în mesaje vizuale prin organizarea unui concurs de postere.
Coordonator CPECA Dâmboviţa,
Inspector principal de poliţie Nicoleta BOB