Sute de şomeri s-au prezentat astăzi la Bursa locurilor de muncă în domeniul turismului organizată de AJOFM Dâmboviţa, în colaborare cu AJOFM Prahova. 300 de persoane au luat cu asalt standurile celor 22 de agenţi economici care au venit cu o ofertă de 70 de locuri de muncă, un număr mult prea mic în opinia şomerilor veniţi să-şi caute de lucru. Majoritatea celor care au luat astăzi cu asalt Clubul studenţilor Târgovişte, în căutarea unui job, sunt absolvenţi de liceu, care au venit să-şi încerce norocul, în speranţa că vor reuşi să se integreze pe piaţa muncii. “Am venit, în principal, pentru un post de recepţioneră, pentru că tocmai am absolvit Colegiul Economic, sunt şomeră şi am venit să-mi caut un loc de muncă, măcar pentru trei luni, până încep facultatea. Oferta mi se pare, însă, săracă în comparaţie cu numărul mare de persoane care au venit aici, iar problema este că nu te angajează nimeni dacă nu ai experienţă, iar eu m-am confruntat cu acest lucru la alte burse ale locurilor de muncă şi le-am spus că nu am pentru că tocmai am absolvit liceul”, spune Luiza Lungu, absolventă a Colegiului Economic Târgovişte, specializarea tehnician în achiziţii şi contractări. La bursă s-au prezentat, însă, şi persoane trecute de prima tinereţe, unele şomere de ani buni. “Sunt câţiva ani de când nu am şomaj, nu am nimic. Am lucrat în comerţ, iar acum vreau orice, numai să lucrez”, spune Maria Baniţă. Tot la bursa locurilor de muncă organizată astăzi, la Târgovişte, s-au prezentat şi şomeri care vor doar să urmeze cursurile organizate de AJOFM Dâmboviţa.




