Salariile din administraţia publică locală nu sunt bătute în cuie!? După ce s-au luptat pentru majorarea salariilor celor care lucrează în administraţia publică locală, acum trebuie să se lupte pentru păstrarea lor, cel puţin la nivelul actual! Aflând că unii ordonatori de credite au pus gând rău salariilor funcţionarilor publici, pe motiv că sunt prea mari, Sindicatul din administraţia publică locală a judeţului Dâmboviţa şi-a propus să ia atitudine împotriva lor prin intensificarea acţiunilor de luptă sindicală începând chiar din această toamnă.
„Din această toamnă ne vom intensifica munca sindicală, pentru că angajaţii din administraţia publică sunt luaţi în derâdere de către ordonatorii de credite care îi sperie cu micşorarea salariilor. După cum ştiţi, conform Legii 153, ei, ordonatorii de credite sunt cei care dispun mărirea salariilor şi procentele… Au mărit salariile în administraţia publică, dar anul următor pot să le micşoreze, pentru că au această posibilitate. La unii pot să micşoreze, iar la alţii, dimpotrivă, pot să le majoreze salariile. Primarii supun hotărârea spre aprobare în Consiliul Local şi… la revedere. Vizaţi de această măsură pot fi atât funcţionarii publici cât şi personalul contractual. Vom căuta să avem discuţii cu primarii pentru a avea garanţia păstrării salariilor actuale, pentru că există temeri..”, ne-a semnalat vicepreşedintele Sindicatului Administraţiei Publice Locale „Forţa Legii” Dâmboviţa, Emil Pleşa.