Peste 700 de persoane s-au prezentat astăzi la Bursa generală a Locurilor de Muncă organizată la Târgoviște, unde 41 de agenți economici, din cei 174 contactați de AJOFM, au ofertat 376 de locuri de muncă.
Poate și pentru că este prima bursă a locurilor de muncă din Dâmbovița în acest an, prezența la acest eveniment a fost cea mai numeroasă de la ultimele burse organizate de AJOFM.
Potrivit informațiilor oferite de Daniela Stanca, purtător de cuvânt al AJOFM Dâmbovița, din cele 766 de persoane care s-au prezentat în căutarea unui loc de muncă, au fost selectate în vederea încadrării 237 și doar 20 au fost angajate pe loc.
Cele mai multe locuri de muncă oferite astăzi au fost cele în domeniul construcțiilor, dar și al confecțiilor textile, iar cele mai multe job-uri au fost oferite în domeniul confecțiilor textile, peste 100, adică o treime din totalul locurilor de muncă, la firme precum Sun Garden și Alitextil Conf, pentru muncitorii necalificați, 40, iar restul la firme precum Kruk Internațional, Mathai Priboiu, Girueta Tur, Grup Atyc, dar și Alfredo Pucioasa. Au fost ofertate, însă, și locuri de muncă precum măcelar, dulgher, economist, contabil sau bucătar.
Bursa a fost una organizată la nivel național, iar la Târgoviște, pe lângă locurile de muncă, cei interesați au avut posibilitatea să se înscrie la cursuri de calificare, organizate de AJOFM Dâmbovița. „Considerăm că oricărei persoană care urmează un curs de calificare și are o diplomă îi cresc șansele de angajare”, a declarat Constanța Anghel, directorul AJOFM Dâmbovița.