ortooxacell kiss2022.gif Flax

O familie din Dâmboviţa cere să i se facă dreptate la CEDO în cazul uciderii fiului!

„Toţi suntem egali în faţa legii, dar unii sunt mai egali decât alţii!”, acesta este deviza care se potriveşte perfect şi în cazul unei familii din judeţul Dâmboviţa. Mama unui copil de 7 ani din comuna Butimanu, ucis de un şofer beat, a primit ca despăgubire doar 10.000 de euro, deşi prima instanţă a decis că suma corectă ar fi 100.000 de euro. Completul care a redus de 10 ori dauna a considerat că ar fi „îmbogăţire fără temei” pentru rudele victimei. Lucian şi doi prieteni mergeau pe acostament, când şoferul, care avea alcool în sânge, a pierdut controlul şi l-a lovit în plin. A fost aruncat câţiva metri în aer, apoi a fost proiectat în şanţ. A intrat în coma şi, după 9 zile la terapie intensivă, a murit. În orice caz de ucidere din culpa, poliţa RCA ar putea acorda până la 3 milioane de euro despăgubiri. Familia băiatului a cerut 150.000 de euro şi a primit, de la Judecătoria Târgovişte, 100.000. Imediat, asiguratorul şi soferul au făcut recurs. Curtea de Apel Ploieşti a redus pedeapsa pentru şofer, de la 4 ani, la 2 ani şi 6 luni de închisoare. Suma dată de prima instanţă mamei a fost diminuată de aproape 10 ori, motivaţia fiind următoarea:  „Ţinând cont de situaţia materială a familiei, suma acordată este o compensaţie exagerata şi constituie o sursă de îmbogăţire fără just temei. Se reduce cuantumul daunelor morale de la 400.000, la 50.000 de lei”.

Avocatul familiei victimei, Valentina Dogan, susţine că s-a început deja o acţiune către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Mama băiatului va fi susţinută şi de Asociaţia Victimelor Accidentelor Rutiere.

sursa:stirileprotv.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media