kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Nemuțumirile grefierilor răbufnesc! Aceștia ar putea bloca instanțele

Sindicatul  „Dicasterial” al personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor  solicită de urgență factorilor decidenți să organizeze  o întrevedere cu reprezentanții organizațiilor profesionale și sindicale constituite la nivelul profesiei. Altfel vor fi declanșate mișcări de protest care ar putea culmina cu blocarea activității instanțelor. Grefierii au mai multe nemulțumiri legate de aplicarea Legii salarizării, care le plafonează salariile până în 2022, fără a beneficia de majorarea cu 25% a salariului net a întregului personal auxiliar de specialitate. În plus acești acuză faptul că au un volum foarte mare de muncă, pentru care sunt obligați să facă ore suplimentare fără a exista compensări financiare sau de timp liber. Personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete nu beneficiază nici de pensie specială, ci de pensie de serviciu, într-un regim de interdicții și incompatibilități pe care alte categorii profesionale nu îl au, însă, beneficiază de pensie ”specială”, mai spun reprezentanții sindicatelor din domeniu.

Problemele sunt generale și afectează întreg sistemul. Sindicatul Liber Projustitia achieseaza la punctul de vedere al colegilor de la Dicasterial, urmând să participe, în număr cât mai mare, la un eventual protest în București.” a precizat, pentru Gazeta Dâmboviței, Ofelia Maria Goi, liderul Sindicatul Liber Projustitia Dâmbovița.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media