Mărfurile de firmă şi ţigările din oboarele dâmboviţene, la control!

Weekend-ul trecut, lucrătorii Serviciului de Ordine Publică au organizat şi executat un număr de 68 de controale în pieţele, târgurile şi oboarele existente în Dâmboviţa. Acţiunile au avut drept scop prevenirea şi combaterea comercializării ilegale de produse din tutun. În urma vizitei făcute pe raza judeţului, poliţiştii dâmboviţeni au confiscat aproximativ 750 de pachete de ţigări, în valoare totală de 9500 lei, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate un număr de 79 de sancţiuni contravenţionale. Lucrătorii de la Investigarea Fraudelor au avut şi ei parte de surprize neplăcute. Cu ocazia târgurilor anuale organizate în localităţile Corneşti şi Titu, poliţiştii au verificat 2 societăţi comerciale, fiind depistate mai multe produse (obiecte de vestimentaţie), purtând emblema şi inscripţia mărcilor „ ADIDAS”, „LACOSTE”, „NIKE”, precum şi 24 de huse de telefon mobil putând marca „ NOKIA”, pentru care administratorii celor două societăţi nu deţineau documente legale de provenienţă. Produsele au fost ridicate urmând a fi prezentate titularului de drepturi în vederea stabilirii autenticităţii acestora.

În prezent, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998 privind protecţia mărcilor şi indicaţiilor geografice.


Valeriana heidelbergcement
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro