Nerespectarea limitei de viteză, depăşirile neregulamentare şi teribilismul în trafic sunt probleme cu care poliţiştii dâmboviţeni se întâlnesc la tot pasul. Pentru a ajuta la reducerea numărului de accidente rutiere, oamenii legii au ales o alternativă modernă-prezenţa pe drumurile din judeţ a unor machete ale autospecialelor.
Începând cu data de 19 aprilie 2013, pe raza judeţului Dâmboviţa au fost amplasate 13 machete ale autospecialelor de poliţie rutieră, această acţiune făcând parte din programul de activitati preventive ale poliţiei rutiere. Machetele autospecialelor de poliţie au drept scop descurajarea participanţilor la trafic care conduc cu viteză excesivă, având tendinţa ca la vederea acestora, să reducă viteza. Acestea au fost amplasate pe drumurile judeţene şi naţionale din judeţ.
Dacă pentru uni se aplică aceasta iniţiativă şi reduc viteza la vederea maşinilor, cel puţin până se apropie şi îşi dau seamă că este doar o machetă, alţii le-au transformat în suport pentru desenat şi le-au deteriorat.