ortooxacell kiss2022.gif Flax

Eurodeputatul Negrescu vrea solidaritate în problema intrării în Schengen

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu, coordonator al grupului S&D40 din Parlamentul European, îi solicită lui Donald Tusk, Președintele Consiliului European, o poziție față de refuzul unor state membre de a accepta România în Schengen, față de restrângerea libertății de mișcare a forței de muncă pe teritoriul UE, precum și față de lipsa unui sistem general de recunoaștere automată a diplomelor universitare în UE.

Potrivit europarlamentarului social-democrat, aceste probleme arată „o lipsă a solidarității și a dorinței de unitate, care afectează în primul rând statele care au aderat la UE mai recent”. Mai mult decât atât, Victor Negrescu atrage atenția că păstrarea solidarității și a unității Uniunii Europene reprezintă un obiectiv enunțat chiar de către Donald Tusk în cadrul agendei sale de Președinte al Consiliului European. De aceea, eurodeputatul PSD subliniază intr-un comunicat că este nevoie de „activități mult mai hotărâte din partea liderilor europeni în sensul respectării acestor principii”.

Victor Negrescu are un cabinet europarlamentar și la Târgoviște. Victor Negrescu a intrat în Parlamentul European în 2014.  El promovează un set de proiecte prin care urmăreşte facilitarea accesului la fondurile europene pentru statele membre UE, promovarea Garanţiei europene pentru Sănătate şi uniformizarea cerinţelor sistemelor de educaţie din UE astfel încât elevii şi studenţii din statele membre să nu mai fie nevoiţi să-şi echivaleze studiile.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media