ortooxacell kiss2022.gif Flax

Egalitatea între femei și bărbați: acțiunea UE duce la realizarea unor progrese constante

În 2013, Comisia Europeană a continuat să ia măsuri pentru a îmbunătăți egalitatea între femei și bărbați, inclusiv pentru a elimina diferențele între bărbați și femei în domeniul ocupării forței de muncă, diferențele în ceea ce privește remunerațiile și pensiile, pentru a combate violența și pentru a promova egalitatea în procesul de luare a deciziilor. Aceste eforturi dau rezultate: s-au realizat progrese concrete în domeniul abordării diferențelor de remunerare între femei și bărbați, – în special printr-o inițiativă a Comisiei de a îmbunătăți transparența în materie de remunerare,  sau prin creșterea numărului de femei în consiliile de administrație ale întreprinderilor.

Acestea sunt principalele concluzii ale raportului anual al Comisiei privind egalitatea între femei și bărbați publicat împreună cu raportul anual privind drepturile. Totuși, rămân încă probleme: în ritmul actual al progreselor, va fi nevoie de aproximativ 30 ani pentru a atinge obiectivul UE de încadrare în muncă a femeilor în proporție de 75%, de 70 ani pentru ca egalitatea de remunerare să devină realitate și de 20 ani pentru realizarea parității în parlamentele naționale (cel puțin 40% din fiecare sex).

„Europa a promovat egalitatea între femei și bărbați începând cu 1957 – aceasta face parte din «ADN-ul» Uniunii Europene. Iar criza economică nu ne-a modificat ADN-ul”, a declarat vicepreședintele Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție. „Pentru noi europenii, egalitatea între femei și bărbați nu este o opțiune, nu este un lux, ci este un imperativ. Putem fi mândri de ceea ce a realizat Europa în ultimii ani. Egalitatea între femei și bărbați nu este un vis îndepărtat, ci reprezintă din ce în ce mai mult o realitate europeană. Sunt convinsă că împreună putem reduce decalajele rămase în materie de remunerare și de ocupare a forței de muncă și în procesul de luare a deciziilor.”

Raportul anual privind egalitatea între femei și bărbați arată că decalajele dintre cele două sexe s-au redus în mod semnificativ în ultimii ani, însă că progresele realizate sunt inegale între statele membre și că există în continuare discrepanțe în diferite domenii – în detrimentul economiei Europei.

Acțiunea UE accelerează progresele către egalitatea între femei și bărbați

Creșterea ratei de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor: rata de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor în UE a crescut de la 58% în 2002 la 63%. Finanțarea UE a contribuit la această creștere: în perioada de finanțare 2007-2013, aproximativ 3,2 miliarde EUR din fondurile structurale au fost alocate pentru finanțarea centrelor de îngrijire a copiilor și promovarea participării femeilor pe piața forței de muncă, acțiuni care au avut un puternic efect de pârghie (a se vedea anexa).

Reducerea decalajului în materie de remunerare, care stagnează încă la 16,4% la nivel european: Comisia Europeană și-a intensificat eforturile prin sensibilizarea cu privire la disparitățile existente în materie de remunerare între femei și bărbați, prin instituirea unei Zile europene a egalității salariale și prin monitorizarea aplicării legislației privind egalitatea de tratament între femei și bărbați . În martie 2014, Comisia a pledat, de asemenea, cu fermitate în favoarea realizării de progrese suplimentare, recomandând statelor membre să îmbunătățească transparența remunerării pentru a elimina astfel diferențele de remunerare.

Creșterea numărului de femei prezente în consiliile de administrație ale întreprinderilor:propunerea de directivă a Comisiei, care vizează atingerea unui procent de 40% dintre membrii aparținând sexului insuficient reprezentat printre administratorii neexecutivi din cadrul consiliilor de administrație până în 2020 a înregistrat progrese semnificative în procesul legislativ și s-a bucurat de un sprijin puternic din partea Parlamentului European în noiembrie 2013. Prin urmare, s-a înregistrat o creștere continuă a numărului de femei membre ale consiliilor de administrație din momentul în care Comisia a anunțat, în octombrie 2010, posibilitatea adoptării unor măsuri legislative: de la 11% în 2010 la 17,8% în 2014; ritmul progreselor a fost de patru ori mai rapid decât cel înregistrat între 2003 și 2010.

În 2013, UE a întreprins acțiuni de protejare a femeilor și a fetelor împotriva violenței pe criterii de sex, prin legislație, măsuri practice privind drepturile victimelor și un pachet cuprinzător de politici împotriva mutilării genitale a femeilor. De asemenea, UE a cofinanțat 14 campanii guvernamentale naționale împotriva violenței pe criterii de sex (cu 3,7 milioane EUR), precum și proiecte desfășurate de organizații neguvernamentale (cu 11,4 milioane EUR).

Infrastructuri pentru îngrijirea copiilor: Începând cu anul 2007, procentul de copii aflați în îngrijire în cadrul unor infrastructuri formale de îngrijire a copiilor a crescut în mod semnificativ (de la 26% în 2007 la 30% în 2011 pentru copiii sub trei ani, și de la 81% la 86% pentru copiii cu vârsta cuprinsă între trei ani și vârsta de școlarizare obligatorie.

Comisia a adoptat în 2013 un raport cuprinzător referitor la realizarea „Obiectivelor de la Barcelona” privind asigurarea serviciilor de îngrijire a copiilor.

Ce provocări rămân?

Cu toate că 60% din absolvenții de universitate sunt femei, acestea sunt în continuare plătite cu 16%

mai puțin decât bărbații pentru fiecare oră de muncă. În plus, acestea sunt mai predispuse să lucreze cu fracțiune de normă (32% în comparație cu 8,2% din bărbați care lucrează cu fracțiune de normă) și își întrerup cariera pentru a se ocupa de ceilalți. Prin urmare, decalajul între femei și bărbați în materie de pensii este de 39%. Văduvele și părinții singuri — în special mame singure — reprezintă un grup deosebit de vulnerabil, iar peste o treime dintre părinții singuri au un venit insuficient.

Deși rata de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor a crescut, ea se menține totuși la 63% față de 75% pentru bărbați. Aceasta este în principal rezultatul crizei economice care a dus la o înrăutățire a situației ocupării forței de muncă în rândul bărbaților.

Femeile continuă să suporte povara muncii neremunerate din cadrul gospodăriei și al familiei.Femeile petrec în medie 26 de ore pe săptămână efectuând activități de îngrijire și casnice, în comparație cu 9 ore în cazul bărbaților.

Este încă mai puțin probabil pentru femei să dețină poziții de conducere. Ele reprezintă în medie17,8% dintre membrii consiliilor de administrație ale celor mai mari societăți cotate la bursă, 2,8% dintre directorii generali, 27% dintre pozițiile de miniștri în cadrul guvernului și 27% dintre membrii parlamentelor naționale.

Rezultatele primului sondaj la nivelul UE privind violența împotriva femeilor, realizat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) și bazat pe interviuri cu 42 000 de femei arată că una din trei femei (33%) a fost victima violenței fizice și/sau sexualede la vârsta de 15 ani.

Context

Raportul oferă o imagine de ansamblu asupra principalelor evoluții de politică și juridice ale UE în domeniul egalității între femei și bărbați pe parcursul ultimului an, precum și exemple de politici și acțiuni în statele membre. De asemenea, el analizează tendințele recente, pe baza unor dovezi științifice și a unor indicatori-cheie care stau la baza dezbaterii privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, și include o anexă statistică cu mai multe detalii privind performanțele naționale.

Raportul este structurat pe baza a cinci priorități ale Strategiei Comisiei Europene pentru egalitatea între femei și bărbați 2010-2015 : independența economică egală; egalitatea de remunerare pentru aceeași muncă și pentru o muncă de valoare egală; egalitatea în procesul de luare a deciziilor; demnitate, integritate și încetarea violenței bazate pe gen, egalitatea între bărbați și femei în cadrul politicii de acțiune externă și aspecte orizontale.

 

Europe Direct Târgoviște

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media