kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Dâmbovița: Peste 100 de alocații ale copiilor cu părinți plecați la muncă în spațiul UE, reluate în plată

Peste 100 de dâmbovițeni plecați la muncă în spațiul european au solicitat anul acesta alocația de stat la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale, alocație care fusese suspendată în momentul în care au plecat în statele respective, de unde primeau acest drept.

Astfel, potrivit informațiilor oferite de Mihaela Matei, purtător de cuvânt AJPS, în primele trei luni ale anului 2016, pentru reluarea în plată a alocațiilor de stat pentru persoanele care revin în țară, au fost solicitate informații în state membre ale Uniunii Europene prin formularul E 411,  pentru un număr de 128 de copii. Pentru a relua în plată alocațiile de stat suspendate, reprezentanții legali ai copiilor se vor prezenta la sediul Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița, unde vor face cerere însoțită de: documentele de identitate, numerele de identificare din statele unde au avut rezidența și adresa la care au locuit.

Pentru copiii care nu au primit alocații în țară niciodată, se vor depune la primăriile de domiciliu cereri de alocație de stat însoțită de documentele de identitate ale familiei și datele de identificare din statele UE de unde au locuit.

După primirea cererilor de reluare în plată a alocațiilor sau de acordare a acestora, se transmit formulare europene E411 la instituțiile omoloage din statele membre ale UE și se așteaptă răspuns în termenele prevazute de Regulamentele europene. Procedura de reluare în plată durează 60 de zile.

O altă modalitate mai rapida de soluționare a cererilor este dacă persoanele aduc adeverințe eliberate de către instituțiile care au achitat beneficiile sociale, în care este consemnată data până la care au fost plătite acestea .

De asemenea, de la începutul anului până acum, AJPIS a primit un număr de 181 de formulare europene din state membre UE. Acestea reprezintă cereri de informații despre cetățeni români care desfășoară activitate salariala  în străinătate și au dreptul la alocații în statele de rezidență. În cazul în care formularele sunt aduse de membri familiei, trebuie însoțite de actele de identitate și adeverință cu veniturile realizate în țară de celălalt părinte, dacă  acesta lucrează.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media