Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

IPJ Dâmboviţa angajează din sursă externă! Vezi posturile şi cerinţele pentru angajare

 

 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa informează candidaţii cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru :

 

  1. Ocuparea celor 38 de posturi pentru încadrarea din sursă externă ca ajutor şef post de poliţie:

 

Pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  1. a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  2. b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
  3. c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  4. d) să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne/comisiile şi subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenţei semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, verificării aptitudinilor fizice şi, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor şi/sau criteriilor aplicabile;
  5. e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  6. f) să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, respectiv să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat;
  7. g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
  8. h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  9. i) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;

  1. j) nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  2. k) îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv „nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic”;
  3. l) îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special.
  4. m) trebuie să îndeplinească criteriul specific de înălţime minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile;
  5. n) să dețină permis de conducere categoria „B”.

Nu pot fi încadrate din sursă externă ca poliţişti persoanele care au avut această calitate, dacă:

  1. a) au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 lit. c), h), i) şi k) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. b) au fost trecute în rezervă în condiţiile art. 85 lit. d), i), j), k) şi ale art. 87 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

Atenție! – Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.

  1. Ocuparea unui post prin concurs de către foşti angajaţi ai Poliţiei care şi-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin 1 lit b, d-f şi j din Legea 360/2002 privind statutul poliţistului :

Pot participa la concurs/examen, persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  1. a) au avut calitatea de polițist și au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 lit. b), d) – f) și j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare (la pierderea capacității de muncă în condițiile

legii, la cerere, prin demisie, la numirea într-o altă funcție publică, la reorganizarea unității);

  1. b) să fie confirmate în arme şi specialităţi militare corespunzătoare funcţiilor pentru care se organizează examen;
  2. c) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  3. d) să cunoască limba română scris şi vorbit;
  4. e) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  5. f) să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne/comisiile şi subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenţei semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, verificării aptitudinilor fizice şi, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor şi/sau criteriilor aplicabile;
  6. g) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  7. h) să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, respectiv să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat;
  8. i) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
  9. j) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  10. k) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
  11. l) nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  12. m) îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv „nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic”;
  13. n) îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special.
  14. o) trebuie să îndeplinească criteriul specific de înălţime minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile;
  15. p) să dețină permis de conducere categoria „B”.

Nu pot fi reîncadrate din sursă externă ca poliţişti persoanele care au avut această calitate, dacă:

  1. a) au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 lit. c), h), i) şi k) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. b) au fost trecute în rezervă în condiţiile art. 85 lit. d), i), j), k) şi ale art. 87 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

Înscrierile se vor face la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa în perioada 1-8 aprilie a.c., în fiecare zi lucrătoare, între orele 08:00-16:00.

 

De asemenea, mai multe detalii privind calendarul întregii activităţi, tematica şi bibliografia, precum şi alte date de interes pot fi accesate pe pagina de internet a I.P.J Dâmboviţa, la secţiunea CARIERĂ.

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media