Dâmboviţencele din mediul rural pot învăţa pe bani europeni cum să-şi deschidă o afacere

Federaţia Agrostar implementează până în ianuarie 2013 proiectul „E-WORD (Empowering Women for Rural Development). Emanciparea Femeilor pentru Dezvoltare Rurală. Emancipare, Ocuparea Forţei de Muncă, Antreprenoriat“, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi derulat de către Federaţia Agrostar în parteneriat cu Asociaţia Femeilor şi Familiilor din Mediul Rural din Galiţia (Spania) şi Asociaţia Femeilor şi Familiilor din Mediul Rural (România).

 

În perioada mai-iulie 2013, s-au organizat cursurile de formare profesională pentru 199 de femei din mediul rural din judeţele Timiş, Teleorman, Dolj, Galaţi, Vâlcea, Tulcea, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov şi Sibiu, acestea obţinând diplome de calificare pentru una din următoarele meserii: lucrător în comerţ, manichiurist-pedichiurist, lucrător la fabricarea conservelor din legume şi frcute şi patiser. După susţinerea examenelor finale, atât femeile participante la curs, cât şi alte femei interesate din mediul rural pot beneficia de servicii de informare şi consultanţă în oricare din centrele Agrostar deschise în Piteşti, Târgovişte, Timişoara, Craiova, Galaţi sau Bucureşti.


Valeriana heidelbergcement
Iohanis

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro