Curtea de Conturi a României a găsit noian de nereguli, în Dâmboviţa!

În topul negativ al raportului  Curţii de Conturi a României, pe 2010, se află Casa de Pensii Dâmboviţa, unde rapoartele de audit au găsit foarte multe neregului. De altfel, de activitate acestei instituţii s-au plâns cel mai des cetăţenii în cadrul întâlnirilor organizate de prefectul judeţului Iancu Caracota. Se pare că cetăţenii aveau dreptate, pentru că şi CCR a dat peste multe nereguli la CJP Dâmboviţa.
Iată câteva extrase din raportul Curţii de Conturi:
•    neorganizarea corespunzătoare a evidenţei contabile a debitorilor din pensii,
identificându-se abateri în sumă totală de 129 mii lei, provenite din: sume
plătite necuvenit, nerecuperate de la beneficiari; sume menţinute în evidenţa
contabilă drept plăţi necuvenite, dar care în fapt, au fost anulate irevocabil de
instanţele de judecată; sume recuperate de la beneficiari, dar neoperate în
evidenţa contabilă; sume operate dublu în evidenţă (Casa Judeţeană de Pensii
Dâmboviţa);

•    menţinerea nejustificată în evidenţele contabile a sumei totale de 5.947 mii lei,
reprezentând pensii neridicate pentru care dreptul la acţiune s-a prescris
nemaifiind îndeplinite condiţiile legale pentru a fi datorate pensionarilor (Casele
Judeţene de Pensii: Timiş, Dâmboviţa şi Casa de Pensii a Municipiului
Bucureşti);

•    nu s-au aplicat procedurile şi modalităţile de executare silită a creanţelor
bugetare; nu s-a respectat termenul legal privind începerea executării silite; nu sa
comunicat somaţia însoţită de titlurile executorii persoanelor fizice şi
persoanelor juridice (prin poştă, înmânare directă, afişare, publicare, etc.); nu sau
aplicat celelalte măsuri de executare silită (blocarea conturilor bancare,
executarea veniturilor datorate de terţi, instituirea de sechestre asupra bunurilor
mobile şi imobile) după expirarea termenului de 15 zile de la data comunicării
somaţiei, în condiţiile în care contribuabilul nu a achitat obligaţiile bugetare
menţionate în titlul executoriu al persoanelor fizice şi persoanelor juridice.
Valoarea estimată a abaterii constatate a fost de 12.723 mii lei, reprezentând
debitori din pensii şi din contracte/declaraţii de asigurare (Casele Judeţene de
Pensii: Giurgiu, Alba, Călăraşi, Dâmboviţa, Maramureş, Mureş, Prahova, Timiş);

•    nu s-a procedat la aplicarea tuturor măsurilor de executare silită, conform
dispoziţiilor legale pentru executarea creanţelor bugetare, în vederea încasării
contribuţiilor datorate şi neachitate la termen la bugetul asigurărilor sociale de
stat, în sumă de 27.699 mii lei (Casele Judeţene de Pensii: Galaţi, Călăraşi,
Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Sibiu, Timiş, Sălaj, Maramureş);

•    plata nelegală de a unor pensii în sumă totală de 4.220 mii lei, rezultată din
compararea bazelor de date ale caselor judeţene de pensii cu datele din
evidenţele fiscale a Direcţiilor Generale a Finanţelor Publice judeţene
constatându-se astfel că unii beneficiari de pensii de invaliditate de gradul I şi
II, realizau în acelaşi timp şi venituri de natură salarială, în calitate de persoane
autorizate care desfăşoară activităţi independente sau membri ai asociaţiilor
familiale (Casele Judeţene de Pensii: Alba, Dâmboviţa, Covasna, Hunedoara,
Sălaj, Timiş, Mureş, Maramureş). De asemenea, unii beneficiari de pensii de
invaliditate de gradul III, figurau ca persoane asigurate care realizau în acelaşi
timp şi venituri dintr-o activitate salarială cu normă întreagă (Casa Judeţeană
de Pensii Hunedoara);

•    CNAS nu a monitorizat şi urmărit activitatea caselor de asigurări de
sănătate judeţene referitoare la actualizarea bazelor de date transmise
conform protocolului încheiat cu ANAF, în vederea evidenţierii, urmăririi şi
colectării veniturilor bugetului FNUASS în cuantumul şi la termenele legale,
astfel că în perioada 2006 – 2010, nu au fost înregistrate, urmărite şi
încasate venituri din contribuţii la acest buget în sumă de 45.853 mii lei
(CASJ: Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Prahova, Satu
Mare);

•    nestabilirea, neconstituirea, nedeclararea şi nevirarea la bugetul statului a
obligaţiei financiare cu titlu de “vărsăminte de la persoane juridice pentru
persoanele cu handicap neîncadrate” în sumă de 368 mii lei (Spitalul
Orăşenesc Beclean – Bistriţa-Năsăud, Spitalele Judeţene de Urgenţă Bistriţa-
Năsăud, Târgovişte, Brăila, Călăraşi, Alba, Spitalul Orăşenesc Făurei – Brăila,
Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni – Bucureşti, Spitalul Orăşenesc
Taşnad – Satu Mare, Spitalul de Psihiatrie Zam – Hunedoara, Sanatoriu TBC
Moroieni – Dâmboviţa, Spitalul Pneumoftiziologie Izvoru – Giurgiu);

http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Publicatii/Documente%20publice/Raportul%20public%20pe%20anul%202010.pdf

Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro