Organizațiile nonguvernamentale au devenit tot mai importate pentru societatea noastră în ultima vreme, realizând, uneori, lucruri cu adevărat uimitoare pe care statul nu le face. Însă, rezultatele bune presupun o muncă asiduă din partea unor oameni care știu să comunice cu semenii lor, să fie ambasadori pentru aceștia și să obțină pentru ei lucrurile de care au nevoie. O astfel de persoană este târgovișteanca Cristina Vișan, o tânără în vârstă de 24 de ani, pentru care Asociația React, una dintre cele mai puternice organizații nonguvernamentale din țara noastră, a devenit parte din viața ei.
- De cât timp lucrezi în Asociația React, cum ai ajuns să lucrezi aici și de ce ai ales să faci parte din această echipă?
Am absolvit Facultatea de Comunicare și Relatii Publice, dintotdeauna mi-a placut acest domeniu în toate formele lui, dar mai ales îmi place să comunic cu oamenii ! Din acest motiv, am ales să lucrez aici. Sunt în Asociația React de 1 an și jumătate. Nici nu îmi vine să cred cum a trecut timpul. Am impresia că fac aceasta activitate de foarte mult timp, pentru că îmi place la nebunie și am realizat atât de multe într-un timp atât de scurt. Aceasta este prima mea experiență de lucru într-o organizație nonguvernamentala. Fiind un domeniu nou pentru mine am avut foarte mult de învățat și, în același timp, am reușit să fac ceea ce știu să fac și îmi place cel mai mult, respectiv să comunic cu oamenii. Am avut mare noroc să intru într-o echipă de oameni care mi-au acordat tot sprijinul.
- Cât de mult crezi că ajută Asociația React dâmbovițenii, vorbind în plan local, prin proiectele realizate până acum?
Gândiți-vă doar că numai în 2012 am organizat mai mult de 80 de cursuri de prim ajutor, oferind, astfel, șansa ca peste 2000 de dâmbovițeni să învețe, în mod gratuit, manevre de prim ajutor de la specialiști SMURD. Am organizat campanii de donare de sânge împreună cu Centrul de Transfuzii Dâmbovița, prin care am contribuit la salvarea a zeci de vieți omenești, iar începand cu anul acesta, prin Fabrica de Bine, 15 persoane cu dizabilități și 10 persoane beneficiare de venit minim garantat au un loc de muncă. Acestea sunt doar o parte din proiectele pe care Asociația „React”- Filiala Târgoviște le desfășoară și prin care ne dorim să răspundem nevoilor comunității dâmbovițene.
- Ce calități trebuie să aibă o persoană care vrea să facă parte din Asociația React?
Atât angajați, cât și voluntarii React sunt persoane foarte implicate în comunitate, persoane active, responsabile, care doresc să genereze schimbări pozitive în comunitatea în care își desfășoară activitatea.
- Te vezi aici și peste 10 ani?
Da, cum să nu, pentru că îmi place ceea ce fac. În fiecare zi învăț ceva nou, avem tot timpul proiecte noi pe care le implementăm și nu mă plictisesc. Simt că aici mă pot dezvolta atât personal, cât și profesional, iar prin ceea ce fac pot îmbunătăți viața celor din jurul meu.
- Crezi că vârsta ta destul de fragedă poate fi un atu, pentru că tinerii au mai multă energie și dorință de realizări sau un punct în minus, pentru că nu ai experiența necesară și trebuie să înveți din mers?
Experiența mea în Asociația React mi-a arătat faptul că vârsta nu este un impediment în a mă dezvolta profesional. Atunci când organizația și colegii te sprijină, lipsa de experiență este compensată foarte mult de entuziasmul tinereții. Faptul că îmi place ce fac și văd rezultatele concrete ale muncii mele mă mobilizează să mă implic în cât mai multe proiecte și să învăț cât mai multe.
Pentru un tânăr, sunt foarte importante primul și al doilea loc de muncă, pentru că mediul în care începe să lucreze, colectivul, atmosfera își pun amprenta asupra traseului profesional și asupra modului în care se va dezvolta ca specialist. În momentul în care vii la serviciu și ești învățat, sprijinit, sfătuit cum să-ți desfășori activitatea, vei învăța repede și vei avea satisfacții profesionale. La fel, contează foarte mult și atmosfera de la birou, este foarte important, mai ales pentru un tânăr să meargă la serviciu cu plăcere, iar la toate acestea se adaugă și binele pe care îl faci beneficiarilor prin proiectele în care te implici. Îmi doresc tare mult ca orice tânăr sp aibă șansa să lucreze sau să facă voluntariat într-o astfel de organizație.
- Îți ocupă mult timp sarcinile tale din cadrul asociației?
Vorbeam mai devreme de a veni la serviciu cu placere,ori în momentul în care acest lucru se întâmplă și ești sprijinit și pasionat de ceea ce faci nu știi când trec orele de muncă. Același lucru se întâmplă și cu voluntarii noștri: în momentul în care vin sunt atât de prinși de ceea ce fac, încât uită că și-au propus să vina la noi doar pentru câteva ore.
- Le-ai recomanda și altor tineri să intre în echipa React? Ce i-ar putea motiva?
Da, cu siguranta!
Oferim voluntarilor noștri posibilitatea de a se implica în proiecte derulate în domenii precum: sănătate, educație, integrare socială, proiecte premiate și recunoscute la nivel național. Acești tineri au posibilitatea de a lucra direct cu specialiști, de a învăța de la aceștia și de a dobândi experiența atât de necesară în găsirea unui loc de muncă. Pe lângă acestea, cred că pentru ei este foarte importantă satisfacția sufletească pe care o obțin interacționând și sprijinind beneficiarii proiectelor noastre.
NOTĂ: Preluarea acestui articol se poate face în limita a 500 de caractere şi numai cu menţionarea sursei prin link valabil