ortooxacell kiss2022.gif Flax

„Crăciun şi în inimile lor” – o campanie dâmboviţeană, la care poţi participa şi tu!

Educatoarele Larisa Enache şi Lăcrămioara Mircea s-au gândit să ajute copiii din Iazu, comuna Cojasca, acolo unde au predat anii trecuţi şi au iniţiat astfel o campanie în acest scop. „Am lucrat patru-cinci ani la acea grădiniţă şi ştim ce situaţie precară există în familiile copiilor. Acolo nu e nimic de aruncat, orice este apreciat”, spune Larisa Enache, iniţiatoarea campaniei, cu speranţa ca oamenii să raspundă apelului umanitar lansat. Campania a început pe 25 noiembrie şi se va încheia pe 15 decembrie, timp în care cei care doresc să se implice, o pot face, adresându-se centrului de colectare – Grădiniţa nr. 15 din Târgovişte, aflată în zona Liceului Pedagogic.

Evenimentul este promovat şi în mediul online. „Dorim să aducem zâmbetul pe buze unor copilaşi ai căror părinţi nu au posibilitatea să se transforme în Moş Crăciun pentru o zi. Orice ajutor din partea dumneavoastră este bine venit (jucării, rechizite, hăinuţe, alimente etc)” este mesajul postat pe Facebook pentru dâmboviţeni şi nu numai.

Copiii de la Grădiniţa Nr. 15 din Târgovişte, sub îndrumarea educatoarei Larisa Enache şi cu încurajarea părinţilor, vor participa şi ei la campanie. Ei vor expune pe 12 decembrie decoraţiuni hand-made pentru Crăciun. “Expoziţia va fi cu vânzare, iar banii strânşi vor ajunge tot la copiii din familii nevoiaşe”, explică educatoarea.

Orice ajutor este binevenit şi fiecare dintre noi poate provoca şi susţine câtuşi de puţin zâmbetul entuziast al Sărbătorilor de Crăciun pe chipurile acelor copii sărmani.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media