kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Comisia prezintă o propunere care vizează combaterea sărăciei și sprijinirea dezvoltării durabile la nivel global

Comisia Europeană a adoptat o comunicare care va contribui la definirea poziției UE în negocierile internaționale privind obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), ca o continuare a obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM). ODD sunt destinate consolidării angajamentului comunității internaționale de a eradica sărăcia și de a sprijini dezvoltarea durabilă, chestiuni cu impact asupra generațiilor prezente și viitoare. Comunicarea Comisiei descrie principalele principii și propune domenii prioritare și obiective potențiale pentru perioada post-2015, ca un pas spre stabilirea unui număr limitat de obiective de dezvoltare durabilă.

Comisarul European pentru Mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Este necesar un nou cadru pentru a mobiliza comunitatea internațională în abordarea provocărilor interdependente care constau în eliminarea sărăciei, îmbunătățirea condițiilor de trai, asigurând, în același timp, progrese durabile în limita resurselor planetare. Agenda ONU post-2015 ar trebui să aibă un caracter universal și să ofere un răspuns cuprinzător pentru toți.”

Obiectivele de dezvoltare durabilă vor contribui la crearea unui nou cadru internațional care să care să reprezinte o continuare a obiectivelor de dezvoltare ale mileniului. Acest cadru va fi universal și se va aplica tuturor, pe baza unui parteneriat între toate țările, precum și cu societatea civilă și sectorul privat. Toate țările ar trebui să contribuie în mod echitabil la atingerea obiectivelor globale și ar trebui să fie răspunzătoare în fața cetățenilor și a comunității internaționale. Cadrul se va baza pe cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: socială, ecologică și economică. Astfel, cadrul va avea avantaje palpabile și pentru cetățenii Uniunii Europene: promovarea factorilor de creștere favorabilă incluziunii și durabilă, îmbunătățirea condițiilor sociale și promovarea unui mediu mai sănătos și mai curat.

Domeniile prioritare propuse

Propunerea Comisiei constituie o invitație privind abordarea problemelor de interes mondial, cum ar fi sărăcia, inegalitatea, sănătatea, securitatea alimentară, educația, egalitatea de gen, aprovizionarea cu apă și salubrizarea, energia durabilă, condițiile de muncă decente, creșterea durabilă și favorabilă incluziunii, consumul și producția durabile, biodiversitatea, degradarea solului, a mărilor și a oceanelor.

Cadrul post-2015 ar trebui să asigure, de asemenea, o abordare bazată pe drepturi, să vizeze justiția, egalitatea și echitatea, buna guvernanță, democrația și statul de drept și să depună eforturi pentru construirea unor societăți pașnice și lipsite de violență.

Context

Comunicarea de astăzi se bazează pe pozițiile anterioare ale UE prezentate în concluziile Consiliului din iunie 2013 privind „agenda generală post-2015” și pe o comunicare anterioară intitulată „O viață decentă pentru toți: eradicarea sărăciei și crearea unui viitor durabil pentru planetă”. De asemenea, comunicarea se bazează pe discuții internaționale relevante privind dezvoltarea durabilă și eradicarea sărăciei, în special pe discuțiile purtate în cadrul grupului de lucru deschis al ONU privind ODD, precum și pe consultări publice.

Cu ocazia evenimentului special al Adunării Generale a ONU privind obiectivele de dezvoltare ale mileniului, organizat în septembrie 2013, s-au stabilit deja de comun acord principalii parametri ai Agendei de dezvoltare post-2015, pe baza progreselor realizate în ceea ce privește ODM și a rezultatelor Conferinței Rio + 20, în cadrul căreia s-a convenit asupra elaborării obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD). Comunicarea de astăzi reprezintă un pas înainte în definirea mai detaliată a poziției UE în cadrul negocierilor care vizează stabilirea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

În cadrul unei reuniuni ONU la nivel înalt din 2000, s-au stabilit opt obiective de dezvoltare ale mileniului, care trebuie atinse până în 2015. Cunoscute sub denumirea de ODM, acestea vizează domenii precum eradicarea sărăciei, egalitatea de gen, mortalitatea infantilă, virusul HIV, conservarea mediului și dezvoltarea. S-au înregistrat progrese remarcabile în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului, dar acum, când termenul-limită, anul 2015, se apropie, există încă provocări semnificative în multe țări. Obiectivele de dezvoltare durabilă se vor situa în centrul unui cadru care va urmări rezolvarea problemelor restante abordând, în același timp, eradicarea sărăciei și dezvoltarea.

Europe Direct Targoviste

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media