Asociația ”Ambasadorii prieteniei” și 20 de elevi dâmbovițeni au realizat o “Carte despre minte, pricepere și îndrăzneală”

Dâmbovița are oameni talentați, care merită să fie apreciați. Pe lucrul acesta s-a bazat și Asociația cultural-educativă Ambasadorii prieteniei, care a finalizat de curând un proiect ambițios, ce le oferă o mică recunoaștere talentelor dâmbovițene. Este vorba despre o “Carte despre minte, pricepere și îndrăzneală”, o adevărată Hartă a creativității județului Dâmbovița, instrument de formare culturală și antreprenorială a elevilor de liceu. Așa cum am aflat de la Corina Leca, coordonatorul proiectului, acesta a fost realizat cu sprijinul mai multor parteneri: Asociația cultural-educativă Ambasadorii Prieteniei Târgoviște, Asociația Industrii Creative Iași, Biblioteca Județeană Dâmbovița. Finanțarea a venit de la Administrația Fondului Cultural Național, CJC Dâmbovița și Consiliul Local Municipal-Primăria Municipiului Târgoviște și sponsorizare de la BCR. Beneficiarii direcți au fost 20 de elevi, peste 30 de creativi, ale căror povești se regăsesc în cartea realizată în cadrul proiectului, dar și alți membrii ai comunității. Nu a fost ușor să se ajungă la acest rezultat, care a presupus multă muncă din partea elevilor, care au realizat cercetarea în perioada iulie-septembrie 2012. Printre creativii care se regăsesc în carte se numără și persoane sau asociații ale căror povești le-ați regăsit și în paginile cotidianului nostru: campionul mondial la rachetomodelism, Ioan Radu, Asociația React Târgoviște sau Centrul Europe Direct Târgoviște. Despre povestea acestui proiect și ideea de la care a plecat acesta ne-a vorbit sufletul activităților, Cristina Leca, pe care am întâlnit-o la Târgul ONG-urilor, organizat de Europe Direct Târgoviște: „Ideea ne-a venit după ce am urmărit emisiunea Garantat 100%, unde s-a povestit despre un proiect al Consiliului Britanic din Iași, unde ideea era să se conștientizeze potențialul de creativitate al orașului respectiv. Eu am vrut să aplicăm lucrul acesta la Târgoviște și cercetarea să fie făcută de către elevi de liceu și am început acest lucru în aprilie. I-am pregătit pe copii să știe ce înseamnă creativitate, dezvoltare profesională, curajul manifestării, legislația referitoare la drepturi de autor. Am avut formatori pe domeniile respective și copiii au început să meargă la creativii din județ. Nu am acoperit județul, persoanele din carte fiind selectate de pe liste primite, la insistențele noastre, de la Camera de Comerț și Industrie, de la Registrul Comerțului și de la Centrul Județean de Cultură. Mai aveam, de asemenea, cunoștințele noastre. Știam că există cineva care cioplește în lemn sau pictează frumos și s-au adăugat”. Cristina Leca ne-a mai spus că finanțarea se încheie acum, dar domeniul este mult prea vast și generos ca să se finalizeze cu o carte de 100 de pagini și speră că vor reuși să mai aplice la Administrația Fondului Cultural Național, anul viitor, când va mai exista o perioadă de depunere de proiecte.

De asemenea, aceasta a identificat posibilități ca ideea să fie preluată și de alte județe sau la nivelul Regiunii Sud Muntenia ori poate chiar în afara țării, mai ales că un profesor de la Colegiul Economic Târgoviște, Carmen Rădulescu, le-a dat această idée ea fiind implicată, în cadrul liceului, în foarte multe proiecte de acest gen.


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro