kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Programul Tomata: 15 iulie, ultima zi de depunere a documentelor care trebuie să ateste vânzarea roşiilor

Miercuri, 15 iulie, este ultima zi în care producătorii de tomate mai pot depune la Direcţia Agricolă Dâmboviţa documentele justificative care să ateste valorificarea producţiei de tomate obţinute din spaţiile protejate, precum şi copia Registrului de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat la zi şi avizat de oficiul fitosanitar judeţean. Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate pentru anul 2020 este de maximum 3000 euro pe beneficiar pe an. La nivelul judeţului Dâmboviţa s-au înscris în program 59 de fermieri, iar localităţile cu cei mai numeroşi cultivatori de tomate sunt Băleni şi Gura Şuţii.

„La tomate pe 15 iulie este ultima zi în care cei care s-au înscris în program pot să vină cu facturi şi să facă dovada comercializării a minim 3 tone de tomate. Trebuie să vină cu factura, cu fila din carnetul de comercializare, pentru cei care sunt persoane fizice. Iniţial, în termen, s-au înscris 59 de fermieri care au solicitat vizita înaintea recoltării, 46 dintre aceştia au adus documentele pentru a face dovada comercializării până marţi, 14 iulie. Deci mai sunt 6 fermieri pe care îi aşteptăm cu înscrisuri, cu dovada comercializării până pe 15 iulie. Cei mai mulţi cultivatori de tomate din judeţul Dâmboviţa sunt din Băleni, Gura Şuţii, Găeşti, dar mai sunt şi din alte localităţi”, a punctat directorul Direcţiei Agricole Dâmboviţa, ing. Viorel Cigăran.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media