Irigatiile, un lux pentru fermierii damboviteni

Distribuie:

Toamna aceasta a fost una secetoasă, culturile agricole însămânţate de fermieri rămânând la mila cerului. Singura speranţă sunt acum precipitaţiile din anotimpul rece, aşteptate ca pâinea caldă de către producători. În judeţul nostru, situaţia este una cu atât mai îngrijorătoare cu cât sistemele de irigaţii, ce ar fi putut veni în sprijinul agricultorilor nu prea mai există. În fapt, în Dâmboviţa, sunt recunoscute două organizaţii ale  utilizatorilor de apă. Una dintre acestea se află în zona Odobeşti-Crovu, pe o suprafaţă de 1410 ha, şi aceasta irigând, însă, în fiecare an, puţin peste 500 de hectare de teren, din cele aproximativ 34.000 de ha, suprafaţa amenajată în judeţ. Cea de-a doua organizaţie, ce se află la Potlogi, pe 1460 de hectare, s-a constituit juridic, dar nu a preluat, încă, patrimoniul. În plus, în mai multe zone din judeţ, hoţii au furat tot ceea ce au putut din amenajările de irigaţii care, începând cu anul 2008, au fost trecute în conservare fără pază, fiindu-le retrasă recunoaşterea de utilitate publică. Cele mai mari probleme sunt la Titu, Produleşti şi Costeşti Deal, unde hoţii au furat fierul, după care au trecut la conductele de azbociment. Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare Dâmboviţa, care se ocupa de acest sector,  nu poate face prea multe pentru a împiedica aceste furturi, deoarece personalul a fost redus treptat, ajungându-se la doar 7 angajaţi, ca urmare a restructurării ANIF, realizată conform Ordonanţei de Urgenţă 82/2011, din această toamnă. Potrivit  specialiştilor, lipsa subvenţiilor pentru irigaţii, pentru recuperarea staţiilor de pompare şi pentru amenajările interioare, dar şi refuzul producătorilor agricoli de a se asocia pentru ca suprafeţele mai mari rezultate să fie mai uşor irigate sunt principalele motive pentru care sistemele de irigaţii rămân, în continuare, o mare problemă în agricultură.

Distribuie:

alegeri
alegeri
Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro