kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

DSVSA, program prelungit pentru dâmbovițenii care vor să efectueze examenul de trichină. Vezi cât costă:

Din 14 decembrie, laboratoarele DSVSA din judeţ vor funcţiona zilnic, între orele 08.00 – 18.00, pentru a permite crescătorilor de animale în gospodării să solicite din timp testarea trichineloscopică a cărnii.

Un examen de trichină va costa 9 lei, atât la medicii concesionari, cât și în circumscripțiile de control alimente, însă medicii concesionari pot ridica prețul, pentru că legea le permite, așa cum spune Sandu Tolea.

”În tot județul, colegii mei, medici concesionari, au obligația să efectueze examene de trichină la toți cei care sacrifică porcii  în gospodăria proprie”. -Sandu Tolea, director DSVSA

În cadrul Colegiului Prefectural de astăzi, directorul DSVSA Dâmbovița, Sandu Tolea, a declarat că s-a elaborat la nivelul județului un plan de măsuri aprobat de prefect prin care, împreună cu Inspectoratul Județean de Poliție și cu Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului, se va trece din 2 decembrie la formarea unor echipe mixte pentru a verifica dacă sunt respectate de către agenții economici  regulile privind comercializarea produselor de origine animală din perioada sărbătorilor de iarnă.  Controalele vor fi efectuate și în trafic, iar acolo unde vor fi identificate nereguli vor fi aplicate amenzi și se vor confisca produsele care nu sunt însoțite de documente care să ateste proveniența produselor , spune directorul DSVSA.

Trichineloza este o boală infecțioasă răspândită în întreaga lume, determinată de parazitul care îi poartă numele.  Aceasta ajunge în organism în urma consumului de carne contaminată. La om, majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, însă există și forme clinice de boală cu evoluție severă, care pot cauza moartea prin complicațiile pe care le produc.

Probele de selecție pentru examenul de trichină sunt pilierii diafragmatici, adică partea de diafragmă ce conține puțină carne, din care se recoltează foarte puțin, mușchii intercostali și bucățile dintre două coaste pot fi luate și aduse la medicul veterinar pentru efectuarea examenului de trichineloză.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media