Agricultura din Dâmbovița este dată peste cap de capriciile vremii

Lipsa zăpezii din iarnă şi temperaturile ridicate pentru acest anotimp au avut un impact negativ asupra culturilor de cereale şi oleaginoase însămânţate în toamna anului 2019,astfel că în unele zone ale ţării grâul tinde să se usuce. Fermierii spun că este criză severă de apă, scrie Ziarul Financiar.
În 2018, România a avut o producţie de cereale de 31,8 milioane de tone, iar pentru 2019 reprezentanţii Ministerului Agriculturii estimau o producţie de aproximativ 30 milioane de tone.
Producţia de porumb raportată în 2019 a fost de 16 milioane de tone, în scădere cu 13% faţă de perioada precedentă, iar cea de grâu de 10 milioane de tone. Recolta de floarea-soarelui a fost de 3,4 milioane de tone, iar cea de orz şi orzoaică de 1,9 milioane de tone.
Dâmbovița are o suprafață cultivată cu principalele cereale pentru boabe de 72% dintre care 21% este grâu, orz și orzoaică 5,4%, porumb 39,6% și alte cereale 6%.
Agricultura este cel mai vulnerabil sector al economiei românești, aproape 30% din populație lucrând în acest domeniu. Parcelele mici de pământ și eșecul în adoptarea tehnicilor moderne în agricultură înseamnă că producția din fiecare an este dependentă de capriciile vremii.

 

 

 

Larisa Ungureanu

 

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro