Cod galben de vreme rea

Distribuie:

Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări meteorologice– COD GALBEN pentru intervalele:

–   29 septembrie (orele 21.00 ) – 30 septembrie 2013 (ora 13.00)

–   30 septembrie (orele 13.00 ) – 02 octombrie 2013 (ora 08.00),  fenomenele vizate fiind ploi insemnate cantitativ si intensificari ale vantului.

Din seara zilei de duminică, 29 septembrie, până în după-amiaza zilei de luni, 30 septembrie, va ploua pe arii extinse în Banat, Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei. În aceste regiuni, în intervalul menţionat, se vor cumula local cantităţi de apă de 20 – 25 l/mp şi izolat, îndeosebi în zona Munţilor Banatului, peste 30 l/mp.

În al doilea interval menţionat, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 30…35 l/mp şi izolat 60…70 l/mp.
În sudul şi sud-estul teritoriului  vântul se va intensifica, cu viteze de 50…70 km/h, iar în Bărăgan şi Dobrogea se vor depăşi temporar 80 km/h.

      Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă au obligaţia să monitorizeze cu atenţie evoluţia fenomenelor meteorologice, pentru a se putea interveni în timp util în cazul apariţiei unor evenimente deosebite. Avand in vedere faptul ca Atentionarea meteo vizeaza si fenomene de intensificari ale vantului, primarii unitatilor administrativ teritoriale vor mentine un contact permanent cu operatorii de distributie a energiei electrice pentru ca echipele de interventie sa actioneze operativ in cazul producerii de avarii la retelele electrice.

Biroul de presă al Prefecturii

29.09.2013

Distribuie:

alegeri
alegeri
Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro