kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

(Video-foto) Concertul Roger Waters de la Bucureşti a „răsunat” până la Târgovişte

Roger Waters, co-fondatorul legendarei Pink Floyd a susţinut aseară un concert exploziv, aşa cum, de altfel, se aşteptau toţi cei prezenţi.

Peste 50.000 de spectatori au fost prezenţi la unul dintre cele mai aşteptate concerte ale anului. Efectele pirotehnice, luminile şi reprezentarea grafică a celor mai iubite piese Pink Floyd au făcut ca fanii să declare la final ca au avut parte de cel mai intens concert de până acum.

Nici dâmboviţenii au au lipsit de la concert, ei fiind prezenţi în număr mare la acest eveniment de anvergură internaţională. Astfel, la redacţia Gazeta Dâmboviţei au sosit de dimineaţă probele că târgovitenii şi dâmboviţenii sunt ascultători de muzică bună, probe sub formă de fotografii. Dacă de la alte concerte părerile de la final sunt împărţite existând şi nemulţumiţi, de această dată, cititorii noştri au spus că „totul a fost de o eleganţă aparte, fără înjurături, fără oameni care să se împingă sau să se calce pe picioare. Totul a fost civilizat, aşa cum ar trebui să fie într-o ţară, care se vrea europeană. Despre Roger Waters si show-ul pe care l-a făcut ar fi de prisos să vorbim.”

Ca mulţumire că românii au respectat regulile pe care artistul le-a impus încă de la început Roger Waters le-a oferit românilor o dovadă de respect: pe celebrul zid ridicat chiar în faţa scenei, a apărut, în limba română, mesajul „Mulţumesc”. La despărţirea de fanii din România, Waters le-a mărturisit acestora: „Aţi fost un public extraordinar!”.

poza

poza_1

poza_2

poza_3

http://www.youtube.com/watch?v=

sursa. youtube.com

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media