Tabăra de vară pentru copii şi tineret, „Fieni, 100 de ani de ciment”

În luna iulie 2014, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ în parteneriat cu HEIDELBERG CEMENT Group, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul Local „Naparis”, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Dâmboviţa şi Primăria oraşului Fieni, organizează tabăra de vară pentru copii şi tineret, „Fieni 100 de ani de ciment”, a 42-a etapă a programului „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”.

Taberele de corturi având tematica „Munte – Calcar – Ciment”, se vor desfăşura în perioadele 20-23 iulie 2014 şi 27-30 iulie 2014 şi vor fi amplasate în incinta campingului Zănoaga din Munţii Bucegi.

Din programul taberei vor face parte: drumeţie montană (Cheile Zănoagei Mari, Cheile Orzei, Cheile Zănoagei Mici), vizită la cariera de calcar Lespezi şi la fosta carieră din Podul cu Florile, ateliere de noduri, căţărare, rapel sau orientare turistică, jocuri cercetăşeşti şi foc de tabără. La fiecare etapă vor participa câte 20 de elevi şi 5 însoţitori adulţi, iar cartea „Antarctica un colţ de rai” va fi oferită participanţilor, cu autograful autoarei.

 

Slide93

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro