Steagul Târgoviştei va ajunge acolo unde s-a oprit Arca lui Noe

Magazin Orient

Muntele, situat la graniţa cu Armenia este cunoscut pentru menţionarea sa biblică, fiind locul unde s-a oprit Arca lui Noe, după retragerea apelor. Echipa, formată din Geo Badea, Marius Popescu, Aurelian Cotinescu şi Petre Preda, va pleca mâine spre Turcia. Vârful pe care l-au vizat târgoviştenii are 5167 de metri, înălţime ce poate pune probleme. „Organismul nu se poate adapta foarte uşor la altitudine. Prin urmare trebuie să facem etape de aclimatizare. Este posibil ca unii dintre noi să nu putem urca decât până la o anumită altitudine”, explică alpinistul Geo Badea, care are însă experienţa unor vârfuri şi mai înalte.

„Pentru mine Araratul este un vis care împlineşte astăzi vreo 15-17 ani”

Expediţia, care va dura o săptămână, este deosebită şi din prisma faptului că în zonă nu se poate intra decât în urma unui acord care se face între Ministerul Turismului şi Ministerul Apărării din Turcia, deoarece la baza Araratului se află o bază militară NATO. Acest lucru a interzis mult timp accesul pe munte. Altitudinea şi vremea sunt cele care ar putea încurca echipa târgovişteană. „Pentru mine Araratul este un vis care împlineşte astăzi vreo 15-17 ani. Nu este un munte foarte greu din punct de vedere tehnic, dar ne poate respinge din punct de vedere al aclimatizării şi sperăm ca vremea să ţină cu noi”, spune Marius Popescu.

Viceprimarul Ciprian Prisăcaru: „Suntem mândri de ei”

Alpiniştii apreciază că miercurea viitoare vor escalada Araratul, plecând de la o altitudine de 4200 m. Ei dedică această expediţie Zilelor Municipilui Târgovişte 2013 şi aniversării a 30 de ani de activitate a Asociaţiei de Turism Chindia. Primăria Municipiului Târgovişte este alături de ei, sponsorizând expediţia. „Primăria Municipiului Târgovişte sprijină în general activităţile care fac cunoscut numele municipiului şi sprijină în general performanţa. Este o activitate dragă nouă, care va duce la propriu municipiul Târgovişte pe cele mai înalte culmi ale mapamondului. Le mulţumesc celor care s-au gândit la acest lucru şi suntem mândri de ei”, a declarat viceprimarul Ciprian Prisăcaru.

 

Valeriana Comedie




Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro