ortooxacell kiss2022.gif Flax

Reacția Clubului Belvedere la scandalul Carla’s Dreams: „Singurul violent a fost artistul!”

Concertul Carla’s Dreams de la Târgoviște nu va fi reprogramat. Anunțul a fost făcut pe pagina clubului Belvedere, organizatorul evenimentului. Reprezentații clubului spun că au plătit trupa în avans și că acesta cere alți bani pentru a reveni la Târgoviște. Aproximativ 400 de persoane au fost vineri seara prezente la concertul întrerupt după ce un client al Clubului a aruncat cu bani în solist.

 Membrii formației și staff-ul tehnic al acesteia, nu mai sunt bineveniți în Studio. Ivan Grup SRL și firma de impresariat cu care avem contract, au făcut plata în avans trupei. Deși în contract este scris clar că aceștia voiau banii în două tranșe, 2.150 + tva și diferența de 3.000 + tva în data de 19.09, managerul formației a insistat ca plata integrală să fie efectuată în avans că altfel nu vin și de asemenea reziliază contractul, asta în condițiile în care contractul era semnat, avansul achitat și concertul promovat. Acum, aceștia cer alți 3.000 euro+tva (!!!) în avans pentru „a scăpa de frică”/reveni și pentru a ne arăta că nu-i interesează banii. Păi cum pleci când cineva îți aruncă la picioare 200 de lei…tu îi ie , îi dai cu ei peste ochi, omul pleacă, iar pe la spate faci numai lucruri nasoale legate de bani! – scrie pe pagina de facebook a clubului.

TÂRGOVIȘTE: Carla’s Dreams a oprit concertul după ce un tânăr l-a tratat pe solist ca pe un manelist

Poziția clubului vine la 2 zile după incident și după ce pe pagian oficială Belvedere a declarat că trupa se va întoarce în concert la Târgoviște. Reprezentanții clubului spun acum că solistul Carla’s Dreams a fost violent, deși inițial au dezaprobat gestul tânărului care a  aruncat cu bani și au cerut că trupa să fie tratată cu respect. Au fost opinii conform cărora tânărul „nuntaș” nu este târgoviștean, dar  reprezentanții clubului recunosc că le este client fidel.

17 septembrie, Club Belvedere:  Visele Carlei nu au putut fi destăinuite încă, live, în Târgoviște. Deși, acest eveniment a fost așteptat cu „sufletul la gură”, comportamentul de…nuntaș al unui participant a făcut ca spectacolul să fie întrerupt și reprogramat. Trebuie să înțelegem că acest band este unul care se adresează tuturor, dar nu sunt lăutari sau maneliști. Membrii formației au promis că vor reveni în Studio în cel mai scurt timp posibil și biletele rămân valabile .

 19 septembrie, Club Belvedere: Părerea noastră este că aceștia nu știu de ce să se „agațe” ca să justifice plecarea de pe scenă în urma „înjosirii” , în care, din imagini reiese că singurul violent a fost artistul. Cred că ar trebui să justifice bătaia de joc la adresa celor n-1 spectatori și faptul că nu au avut decența să le ceară scuze în ultimele 2 zile. Sunt multe alte fapte pe care o să vi le aducem la cunoștința în curând.

Incidentul a stârnit o întreaga reacție on line. La postarea din 17 septembrie, foarte mulți internauți au acuzat clubul de proastă organizare  și au aprobat decizia artiștilor. Pentru postarea din 19 septembrie, administatorul paginii Belvedere a anunțat că va șterge comentariile făcute „de dragul formației”. Așa că nu mai există decât comentarii dezaprobatoare față de gestul trupei.

belvedere-punct-de-vedere

Până la acest moment, trupa Carla’s Dreams nu a avut o poziție oficială față de incident, deși știrea a fost preluată de toate marile publicații din România, dar și din Republica Moldova.

TÂRGOVIȘTE: Bătaie pe Centrul Vechi, după incidentul Carla’s Dreams! Poliția a intervenit

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media