Parada mașinilor retro, la Târgoviște (GALERIE FOTO)

Maşini de epocă, maşini de suflet, au făcut astăzi deliciul trecătorilor prin centrul municipiului Târgovişte, care au avut ocazia chiar să stea la volanul unora dintre acestea. Bijuteriile de patru roţi spun poveşti despre pasiunea moştenită sau transmisă din generaţie în generaţie.

“Este o maşină orginală sută la sută, an de fabricaţie ’69. Am moştenit-o şi cu greu am reuşit s-o păstrez în condiţii bune. Implică nişte costuri foarte mari întreţinerea unei astfel de maşini. Nu se mai găsesc piese. E facută la Piteşti, se numără printre primele Dacii făcute la noi în ţară”, explică Ion Oprea, proprietarul unei Dacii 1100 cu 49 000 km la bord, participant la Retro Parada Primăverii de la Târgoviște.

20150418_115132

“Am achiziţionat-o în 2004, de la un doctor din Bucureşti, iubitor de masină de epocă. Era demontată complet. Rugămintea lui a fost să o restaurez, nu s-o casez. Nu pot spune cât am investit în ea. De când am luat-o şi până în prezent fac câte ceva la ea. Îmi place foarte mult Porche 911 şi neputând achiziţiona un astfel de model, am ales o surată, Ferdinand Porsche făcând întâi Broscuţa şi apoi Porsche-ul”, povesteşte Ion Octavian Ungureanu, proprietarul unui Volkswageen Beetle.

20150418_114911

20150418_115845 20150418_115729 20150418_120423 retro retro 17 retro 16 retro 15 retro 14 retro 13 retro 12 retro 10 retro 9 retro 8 retro 7 retro 6 retro 5 retro 4 retro 3 retro 2

retro (3)_800x450retro (9)_800x450retro (12)_800x450retro (54)_800x449retro (56)_800x449retro (58)_800x449

retro (60)_800x449retro (68)_800x449retro (69)_800x449retro (72)_800x449retro (75)_800x450retro (80)_800x450retro (83)_800x449retro (88)_800x449retro (93)_800x449retro (95)_800x449

retro (67)_800x449retro (96)_800x449retro (97)_800x449retro (111)_800x450

20150418_115610

20150418_115654

20150418_120423 20150418_115729 20150418_115845

 


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro