Număr record de vizitatori la Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească”, în anul 2012

Mai exact, în perioada 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2012, un număr de 147.448 de persoane au vizitat muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească”.

Cei mai mulţi au vizitat Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, cel mai important obiectiv turistic din judeţul Dâmboviţa, unde au fost extinse spaţiile expoziţionale în urma finalizării lucrărilor de restaurare, urmat de Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, care a fost mutat într-o nouă locaţie, casa Dionisie Lupu, din incinta Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă.

Numărul mare de vizitatori se datorează şi evenimentelor organizate de Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească”, care prin  diversificarea ofertei culturale existente de la începutul anului până la sfârşit, a determinat fidelizarea publicului vizitator din toate categoriile de vârstă.

În componenţa Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” mai intră Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Galeriile Stelea, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, Pucioasa, Complexul Brâncovenesc de la Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu”,  Vulcana Pandele, Casa Memorială „I. L. Caragiale”, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Pietroşiţa.

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro