18 mai a fost anul acesta data aleasă pentru a sărbători instituţiile muzeale. În Târgovişte, programul s-a desfăşurat între orele 18.00-24.00, timp în care intrarea a fost libeară la Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul Naţional al Poliţiei Române, Muzeul Tiparului şi Cărţii Vechi Româneşti şi bineînţeles, la Curtea Domnească – Turnul Chindiei. Organizatorii au încercat să aducă un plus evenimentului. La Muzeul de Istorie vizitatorii au fost întâmpinaţi de elevii Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte, care au oferit reprezentaţii în holul şi în curtea interioară. Evenimentul muzical a avut însă loc la ruinele Curţii Domneşti, unde vizitatorii au putut asista, după ora 20.30, la un concert susţinut de corala Appassionato – dirijor prof. Florin Badea şi corul de cameră Preludiu – dirijor prof. Voicu Enăchescu, la care a luat parte însuşi maestrul Sabin Păutza. Din programul evenimentului a mai făcut parte vizionarea de film istoric.
Revenim cu detalii legate de organizarea şi impactul în cifre asupra publicului al acestui eveniment al instituţiilor muzeale din Târgovişte.