kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Membrii AT Chindia vor cuceri un nou vârf montan european

Și, fiindcă toate acestea “trebuiau să poarte un nume”, acțiunii i s-a spus TOP 27, cifra 27 sugerând numărul statelor europene existente în acel moment în UE.

Seria de ascensiuni montane a început în forță în anul 2008 prin cucerirea celui mai  înalt vârf din Grecia, vârful Mytikas/Olimp de 2919 m (foto 1) urmată de ascensiunea vârfului Triglav (Slovenia)-2864 m și a “bătrânului” Mont Blanc (Franța)-4810 m.

Anul următor, 2009, a însemnat cucerirea celui mai înalt vârf din Spania, Teide – 3718 m, aflat pe excentrica insulă Tenerife din arhipelagul Canarelor (foto 2). Urmează, în anul 2010, o expediție complexă în Dolomiți (Italia) și o ascensiune, în mare parte tehnică(traseu pe ghețar sau pe zone cu cabluri) pe vîrful Grossglockner (3798 m) din Alpii austrieci.

Micuțul Ta Dmejrek (253 m) din Malta este punctat în 2011, iar anul 2012 s-a dovedit unul deosebit de prolific. Piramida Viștea-Moldoveanu (2544 m) este asaltată cu succes, iar cel mai înalt vârf din Balcani, impunătorul Musala (2925 m) din masivul Rila este cucerit (foto 3) de trei expediții desfășurate în perioada iulie-septembrie 2012.

La 1 iulie 2013, odată cu intrarea și a Croației în Uniunea Europeană, TOP 27 a devenit TOP 28, iar vârful Dinara (Sinjal) din Alpii Dinarici se adaugă și el pe lista viitoarelor ascensiuni cu cei 1831m ai săi.

În anul în care Asociația de turism “Chindia” împlinește 30 de ani de la înființare, grupul de inițiativă al lui Top 27 pregătește o expediție masivă (8 persoane) spre cea mai înaltă cotă a Germaniei, vârful Zugspitze (2962 m) din Alpii Bavariei. Ascensiunea se va face pe un traseu tehnic (foto), cu o porțiune de ghețar, cu zone calcaroase echipate tip via ferrata (cabluri, scări metalice etc.), iar expediția va începe în data de 30 august.

Montaniarzii dâmbovițeni speră ca pe data de 8 septembrie, de ziua Municipiului Târgoviște, să se întoarcă cu poza de pe vârf și să spună: Veni, vidi, vici !

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media