kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Elevii dâmbovițeni vor aprinde joi, la Târgoviște, Focul lui Sumedru

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte în parteneriat cu Şcoala Specială de Arte şi Meserii din Târgovişte, clasele V – VII, organizează evenimentul  “Hai la focul lui Sumedru!” ce se va desfăşura joi, 25 octombrie 2012, începând cu orele 13.00,  la Casa Atelier “Vasile Blendea”, str. Poet Grigore Alexandrescu, nr. 38.

Conform tradiţiei, în noaptea de 25/26 octombrie a fiecărui an, se desfăşoară în localităţile din zonele etnografice, un ceremonial nocturn de înnoire a timpului calendaristic. Ceremonialul nocturn, care are origini precreştine, marchează începutul sezonului rece şi are rolul de a-i atrage pe protectorii culturilor.

Activităţile desfăşurate de către participanţi în cadrul evenimentului, vor începe prin o curăţire e terenului prin greblare de frunze şi crengi, ce urmează a fi folosite la aprinderea focului tradiţional, simbol legat de sărbătorirea Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir.

Focul are rol purificator şi regenerator. Cenuşa, cărbunii aprinşi şi alte resturi din rugul funerar, sunt luate  pentru a fertiliza grădinile şi livezile. Cine sare peste foc va fi sănătos tot anul .

Vor fi împărţiţi covrigi, nuci şi mere,  semne ale abundenţei.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media