ortooxacell kiss2022.gif Flax

Cum am ajuns să mă “culturalizez” la fast-food, într-un oraş care se vrea capitală culturală!

Simt o mare tristeţe, pentru că la vârsta mea m-au învăţat că revolta nu-mi foloseşte la nimic. Vorba unei prietene ziariste: “nu trebuie să te lupţi cu sistemul, trebuie să te adaptezi!” Să vă povestesc şi cauzele tristeţii mele…provinciale. Într-o superbă zi de sâmbătă am ales să-i ascult pe aleşi şi să intru în pielea unui cetăţean al unei urbe cu pretenţii de capitală culturală. Şi unde credeţi că m-am năpustit? La teatru – “Zece negrii mititei”, Agatha Christie. Citisem cartea, văzusem şi vreo câteva filme, teatrul încheia cercul. Iau bilet, intru în sală, aştept minute-n şir… ies din sală. Nu, piesa nu am văzut-o! Unii dintre actorii au refuzat să joace din cauză că eram prea puţini, adică vreo 25 de plătitori de bilete şi alţi câţiva invitaţi. Oficial, reprezentaţia a fost ratată din cauza unor probleme tehnice. Agatha, însă, i-a inspirat pe rătăciţii spectatori, care au plecat revoltaţi şi umiliţi, că nu ieşeam la număr. Şi noi care credeam “că cultura”e ceva cu calitate, nu cu cantitate!

Mă rog! Ieşind din teatru am greşit! Profund! M-am încăpăţânat să nu renunţ la sâmbăta mea culturală în Târgoviştea celor 33 de voievozi. Uşor de zis! Păi ce mai avem? Complexul Curtea Domnească (aici nu e nici o piatră pe care să nu o ştiu), Muzeul de Istorie (pe lângă faptul că l-am vizitat de zeci de ori, e şi închis la ora asta), Mănăstirea Dealu (o ştiu de când eram copil), Filarmonica (a concertat duminica trecută), cinematograful 3D (chiar dacă nu e cultură rasă, ăsta ar fi deschis, dar filmul nu rulează decât cu minim 4 spectatori şi… eram singură). M-aş fi mulţumit şi cu un tablou la care să mă holbez (altul decât cele de la Muzeul de Artă. Şi pe acelea le ştiu!) Ştiţi unde am ajuns? La Urban 21. Am mâncat fast-food de sorginte locală, nici măcar unul de mare firmă. Am admirat terasa nouă, grafica de pe şerveţele… Atât s-a ales de sâmbătă mea culturală, în reşedinţa noastră istorică pe care vrem să o facem capitală culturală de regiune. Totuşi, se putea şi mai rău. Să nu fie nici Urban 21 şi să fiu nevoită să mănânc mititei… de-ai lui Costică de la Văcăreşti, nu de-ai Agathei Christie.

Păi, ziceţi dumneavoastră, mai are rost să mă revolt? Nu mi-am luat-o destul pe ziua de azi?

 

PS. Data viitoare voi încerca să savurez şedintele de consiliu ale bravilor aleşi. Astea în general se ţin, ca să nu mai vorbim şi la ce teatru se joacă acolo…

 

P.S. după P.S. Acest articol a stârnit reacţii diverse, pentru care vă mulţumesc tuturor. Înseamnă că, încă, nu suntem morţi în interior! 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media