kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Medicii de familie din Dâmboviţa sunt alături de colega lor de la Crângurile: „Nu a încălcat nicio regulă”

Medicii de familie din judeţ, reuniţi în cadrul Asociaţilei Medicilor de Familie Dâmboviţa, structură condusă de dr. Ileana Dumitrescu au anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că sunt alături de colega lor, d-na dr. Toma Daniela, medic de familie în localitatea Crângurile! Aceştia spun că dezaprobă comportamentul abuziv al primarului de la Crângurile faţă de medicul de familie, Toma Daniela în condiţiile în care „aceasta s-a supus regulilor din  reglementările privind infecţia Covid 19, respectiv a fost echipată corespunzător, cu mască, cu mânuşi, fiind asimptomatică, conform declaraţiei. Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa nu i-a impus izolare în perioada respectivă, urmând să fie testată în ziua a – 6 –a sau a- 7- a, ceea ce s-a întâmplat, aceasta fiind atribuţia DSP Dâmboviţa, nu a d-ului primar care a recurs la acest mod de a o scoate din cabinet… şi în faţa camerei de filmat”.

CITEȘTE și: Primăria a oprit activitatea dispensarului după ce asistenta a fost depistată cu Covid-19 (VIDEO)

Asistenta medicală de la Crângurile a fost confirmată cu Covid 19 şi se află internată la Secţia Infecţioase a SJUT. Medicul de familie a fost testat şi se aşteaptă rezultatul de la Bucureşti. „Reprezentanţii DSP au găsit-o echipată corespunzător, pentru că asta este regula în ziua 6-7 se face testul, iar în perioada asta trebuie să mergi la serviciu, dar echipată corespunzător… cu mască, mănuşi, cu tot ce trebuie. Deci d-na doctor nu a încălcat nicio regulă, pentru că numai DSP recomandă izolarea, nu eu, primarul sau preşedintele ţării, iar DSP-ul nu a încălcat regulamentul”, a completat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Dâmboviţa, dr. Ileana Dumitrescu. Dacă rezultatul va confirma prezenţa infecţiei cu coronavirus  vom avea primul caz de infectare cu Covid 19 în rândul medicilor de familie din judeţul Dâmboviţa.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media