kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

În caz de coronavirus, au fost aprobate patru centre de carantină în trei oraşe şi o comună din judeţ

Comunicat de presă

 

În contextul aplicării măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu noul coronavirus, astăzi, 27.02.2020, ora 16.00, prefectul județului Dâmbovița a convocat în ședință extraordinară Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița. Astfel, au fost aprobate două hotărâri ce vizează :

  • Aprobarea locațiilor ce corespund condițiilor de carantinare, identificate în Municipiul Târgoviște, Orașul Pucioasa, Orașul Titu și comuna Voinești, cu o capacitate totală de aproximativ 100 de locuri.
  • Stabilirea și verificarea de către Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița a măsurilor ce trebuie respectate de către persoanele izolate la domiciliu sau aflate în carantină, după caz, precum și monitorizarea zilnică a stării de sănătate a acestor persoane prin verificarea semnelor și simptomelor de boală conform definiției de caz.
  • Recoltarea de către DSP Dâmbovița, prin personal propriu, a probelor biologice de la persoanele aflate în carantină (dacă este cazul) și transportarea acestora la cel mai apropiat centru de testare.

Facem precizarea că până la acest moment, în județul Dâmbovița, nu au fost înregistrate cazuri sau suspiciuni de îmbolnăvire cu COVID-19. De asemenea, până la acest moment se află în izolare la domiciliu 37 de persoane asimptomatice.

Vă informăm că la nivel național, a fost înființată linia TELVERDE cu apelare gratuită la numărul 0800800358 pentru cetățenii care doresc informații despre situațiile legate de COVID – 19 și despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă.

 

Centrul județean de comunicare și informare publică

al județului Dâmbovița

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media