DSP Dâmboviţa: Bilanţ negativ în şcoli! Iată ce nereguli au descoperit inspectorii!

Acţiunea începută de inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa în mai multe unităţi şcolare din judeţ s-a încheiat pe data de 4 octombrie. În cadrul acţiunii, au fost verificate 163 de unităţi de învăţământ, 17 unităţi din mediul urban şi 146 din mediul rural, dar şi 7 cabinete medicale şcolare, iar bilanţul a fost unul negativ. În 49 de unităţi,  din numărul celor controlate, nu se asigură apă curentă iar acolo unde alimentarea se face din sursă proprie, apa nu este investigată din punct de vedere al potabilităţii. Alte 63 de instituţii de învăţământ deţin grupuri sanitare amplasate în exterior, fără instalaţii tehnico-sanitare şi apă curentă, unele pe groapa simpla şi fără căi de acces. Situaţia este gravă întrucât din cele 163 de unităţi verificate, 17 nu deţin autorizaţie sanitară de funcţionare.

  Majoritatea unităţilor de învăţământ nu aveau  orarul definitivat iar în opt dintre acestea, procesul instructiv-educativ pentru clasele I-IV, se desfăşura în partea a doua a zilei. Sănătatea elevilor este pusă în pericol în foarte multe dintre instituţiile vizitate de inspectorii de la DSP Dâmboviţa, personalul pentru curăţenie fiind ineficient iar unităţile nefiind dotate cu frigidere şi spaţii de depozitare pentru alimentele oferite elevilor gratuit.


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro