Cabinet stomatologic, în regim primire urgenţe, la Spitalul Judeţean Târgovişte
Autorităţile judeţene au inaugurat astăzi în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Dâmboviţa un cabinet stomatologic la care dâmboviţenii vor putea apela în zilele lucrătoare de la ora 19.00, până la 7.00 dimineaţa, iar în zilele nelucrătoare permanent. 12 medici din Târgovişte vor deservi acest cabinet stomatologic.
“Este o solicitare pe care am primit-o de la foarte mulţi cetăţeni şi care nu au de regulă cui să se adreseze după ora 19.00, pentru servicii de acest tip”, a declarat preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu, la inaugurarea cabinetului.
Finanţarea cabinetului va fi asigurată din fondurile proprii, presupunând un efort de 300 de milioane, lună de lună, însă preşedintele CJD spune că se intenţionează ca aceste servicii să fie prinse în conctractele cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
“Urgenţa medicală face parte din serviciul nostru şi vor fi 12 manopere pe care le vom executa numai în regim de urgenţă, urmând ca pacientul să fie apoi preluat în cabinetele din reţeaua privată. ….În afara cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, a fost o solicitare a noastră, pe care am transmis-o la nivel naţional. …Asigurăm cetăţenii că au la dispoziţie o echipă de medici bine pregătiţi instruiţi, cu stagiu şi expertiză în domeniu de foarte mulţi ani şi îi aşteptăm“, a declarat medicul Nedim Dinescu, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Dâmboviţa.
Radu Petrescu, managerul spitalului judeţean, spune că investiţia a costat 500 de milioane lei vechi.
Citeşte şi
Cursuri şi teste pentru arbitrii dâmboviţeni
Farmaciştii dâmboviţeni au depăşit problemele legate de noua măsură de raportare a datelor
Info politica de confidentialitate