kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

“Alege să nu fumezi!” – mesaj pentru dâmboviţeni, de Ziua Naţională fără Tutun

Ziua Naţională fără Tutun, marcată în fiecare an în a 3-a zi de joi a lunii noiembrie (anul acesta 21 noiembrie), oferă cadrul informării şi sensibilizării populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi a populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul “fumat pasiv” – alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare.

În perioada 15 noiembrie – 30 noiembrie 2013, se desfăşoară Campania de celebrare a  Zilei  Naţionale  fără Tutun,cu sloganul „Eu am reuşit. Alege să nu fumezi!” având ca obiective informarea şi conştientizarea populaţiei asupra  riscurilor asociate consumului de tutun; creşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat; protecţia faţă de expunerea la fumul de tutun. Parteneri în realizarea campaniei sunt Direcţia de Sănătate Publică, Dispensarul TBC Târgovişte, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, CPECA s.a.

Dintre activităţile propuse menţionăm: afişarea de postere în institutii şi şcoli, distribuirea de materiale informative, activităţi de informare-educare în unităţi de învăţământ, discuţii interactive şi acţiuni de informare a populaţiei  din mediul rural, prin distribuire de materiale informative, în colaborare cu asistenţii comunitari si mediatori sanitari.

Ziua Naţională Fără Tutun este menită să încurajeze o perioadă de 24 de ore de abstinenţă de la toate formele de consum de tutun

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fumatul produce în prezent circa 6 milioane de victime anual, dintre care peste 5 milioane sunt utilizatori şi ex-utilizatori, iar mai mult de 600 000 sunt nefumători expuşi fumatului pasiv. Efectele negative ale fumatului nu se limitează  la fumător, ele răsfrângându-se dramatic şi asupra celor aflaţi în proximitatea sa. Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de muncă şi ca o ameninţare la adresa sănătăţii publice. Numeroase studii arată că fumatul pasiv este o cauză a bolilor cardiace şi a cancerului pulmonar la adulţii expuşi.

Conform studiului Global Adult Tobacco Survey – GATS 2011– realizat de Ministerul Sănătăţii, în România fumatul ucide peste 33.000 de persoane anual, 70% dintre acestea având vârste cuprinse între 35 şi 69 de ani. Unul din patru decese are loc înaintea vârstei de 35 ani şi este cauzat de boli în legătură cu fumatul (cancere, afectiuni cardiace, accidente vasculare cerebrale, s.a). În medie, fumătorii decedaţi prematur ar fi trăit cu 21 de ani mai mult în absenţa acestui viciu.

Studiul publicat de Comisia Europeană în mai 2012 – Special Eurobarometer 385 –  indică o prevalență a fumatului în populația generală peste 15 ani  din Romania de  30%, în scădere  faţă de 31%  în 2006. Un român fumează în medie 14,4 ţigări pe zi, foarte aproape de media din UE (14,2%). România ocupă prima poziţie în Uniunea Europeană în funcţie de procentul persoanelor expuse la fumul de ţigară în spaţii închise la locul de muncă. Astfel, conform datelor prezentate de  Eurobarometer, numai 38% dintre români nu au fost expuşi deloc sau aproape deloc la fumul de ţigară în spaţii închise la serviciu. Alţi 40% au fost expuşi ocazional, 8% – mai puţin de o oră pe zi, 6% – între o oră şi cinci ore pe zi, iar 8% – peste cinci ore pe zi 4.

      Printre numeroasele avantaje ale renunţării la fumat se numără:

o       creste speranta de viată

o       scade riscul producerii unui infarct miocardic

o       scade riscul formării unor tumori cancerigene

o       un mod de viaţă mult mai sănătos

o       mai mulţi bani în buzunar

           

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media