VOINEȘTI: Bărbat de 51 de ani ani a încercat să violeze o fetiță de 4 ani

Distribuie:

Caz șocant în comuna dâmbovițeană Voinești, sat Izvoare, unde întrega comunitate  este revoltată de gestul unui bărbat care a încercat să violeze o fetiță de 4 ani. Fetița locuiește împreună cu bunica, iar bărbatul, care îi este și rudă, a ademenit-o la el pe fetiță în timp ce femeia era plecată la câmp.

Concubina bărbatului a găsit copilul dezbrăcat și a anunțat autoritățile. Fetița a fost supusă unui examen medical amănunțit, iar medicii au constatat că acesta nu a apucat să o violeze.

Sequence 01.Still001

Familia a depus plângere, iar bărbatul a primit din partea magistraților arest prevenitiv de 30 de zile. Se pare însă, că bărbatul nu ar fi la prima tentativă. Acesta a încercat să mai agreseze și o altă copilă în urmă cu un an. Familia acesteia s-a plâns atunci polițiștilor din localitate, dar spun oamenii, că autoritatile nu au luat măsuri. Mai mult, familia spune că polițiștii l-ar fi pus pe agresor să dea o declarație pe propria răspundere că nu mai face așa ceva.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița a transmis presei că nu are ce punct de vedere să dea în acest caz.

În cazul agresorului, familia acestuia spune că este posibil ca bărbatul să aibă o dereglare psihică, cunoscut fiind faptul că era atras sexual de copii. Până acum însa, nimeni nu a luat nicio măsură ajungându-se până în pragul ca bărbatul să nenorocească viață unei copile.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro