Un tânăr a încercat să pătrundă în Tribunalul Dâmboviţa, cu un briceag asupra lui

Distribuie:
Marţi, 10 ianuarie a.c., jandarmii aflaţi în serviciul de supraveghere şi ordine publică la Tribunalul Dâmboviţa au depistat o persoană care, în momentul trecerii prin sistemul de supraveghere a accesului în instituţie a declanşat sistemul de avertizare sonoră aferent portului unui obiect metalic. Astfel, jandarmii i-au solicitat bărbatului să prezinte pentru control toate obiectele pe care le poartă asupra sa, atrăgându-i atenţia asupra obiectelor interzise la deţinere marcate pe peretele exterior al instituţiei, precum şi la intrarea destinată publicului. Când a încercat să treacă din nou prin sistemul de detecţie a metalelor Andrei D. în vârstă de 21 ani a scos din buzunar un briceag metalic, despre care a susţinut că a omis că îl are asupra sa.
Jandarmii i-au întocmit persoanei în cauză actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceasta fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte anume confecţionate pentru tăiere sau împungere, în localul instituţiilor publice, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, pentru finalizarea cercetărilor.
Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro