kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Un bărbat încarcerat la Găești a murit în această dimineață

Informare de presă

08.09.2020

 

 

Vă informăm că, astăzi, 08.09.200, în jurul orei 9.05, personalul medical al Penitenciarului Găești a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane private de libertate care a  acuzat o stare de rău.  Concomitent, a fost solicitat prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112, sprijinul unui echipaj de ambulanță.

În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate cu promptitudine, atât de personalul medical al unității, cât și de personalul ambulanței sosit la fața locului, în jurul orei 9.50, a fost declarat decesul persoanei în cauză. Aceasta se afla în evidența cabinetului medical cu afecțiuni medicale cronice.

În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, a judecatorului de supraveghere a privării de libertate și a familiei deținutului.

De asemenea, facem precizarea că decesul în cauză nu intră sub incidența actualului context epidemiologic.

 

 

 

Subinspector de poliție penitenciară Ionela Claudia ISPAS

Purtător de cuvânt al Penitenciarului Găești

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media