kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

TĂTĂRANI: O casă a ars după ce proprietarul a vrut să aprindă focul în sobă, dar a scăpat chibritul aprins

Astăzi, 19 februarie 2021, în jurul orei 10:30, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină, în localitatea Priboiu, din comuna Tătărani, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.

La locul evenimentului, pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (una de la Garda Voinești și una de la Detașamentul Târgoviște). La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau în interiorul și la acoperișul casei.

Intervenția promptă a salvatorilor a salvat din calea flăcărilor o locuință situată în imediata vecinătate.

Din fericire, în urma producerii incendiului nu au rezultat victime, înregistrându-se doar pagube materiale. A ars acoperișul casei pe o suprafață de cca.10 mp și materiale combustibile din două camere (mobilier, materiale textile etc.).

Cauza probabilă a producerii incendiului stabilită în urma cercetărilor efectuate la fața locului este focul deschis în spații închise (un chibrit aprins pentru a face focul în sobă a fost scăpat pe materiale textile, care au luat foc și au inițiat incendiul).

COMPARTIMENT

INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media