
Deși a trecut destul de mult timp, de la Ordonanța militară 2, dată pe 21 martie, care limitează circulația persoanelor, mai cu seamă după ora 10:00, sunt, însă, foarte mulți pentru care prevederile ei sunt facultative.
Zilnic polițiștii dau de persoane ca cele din imaginile de mai sus, pentru care o bere, țigări sau mersul la o prietenă, împreună cu copiii, sunt urgențe.
Atunci nu e de mirarea că de la debutul pandemiei, pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor militare au fost aplicate, în județul Dâmbovița, 2.911 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.483.600 lei.
VEZI și: VIDEO: Polițiștii au descins în micro 11, după un live pe facebook! S-au dat amenzi
Ce nu înțeleg cei mai mulți dintre cei amendați este faptul că regulile impuse de autorități sunt obligatorii, fie că le place, fie că nu, iar nerespectarea lor atrage sancțiuni, mai ales în contextul unei Stări de urgență.
Vă reamintim că, în acest moment, amenda minimă este de 2000 de lei, dar poate ajunge la 20.000 de lei. Important este că nu se mai plătește jumătate din minim, indiferent de cuantum, ci jumătate din amenda aplicată!